exotism sn [At: PUȘCARIU, L. R. I, 2 / Pl: (rar) ~e / E: fr exotisme] 1-2 Însușire a unei persoane, a unui obiect etc. exotic (2, 5). 3-4 Preferință pentru persoane, obiecte etc. exotice (2, 5). 5 Tendință în arta și în literatura europeană, mai ales romantică, de a descrie priveliști și obiceiuri din țări exotice (1).

EXOTÍSM s. n. Însușirea de a fi exotic. ♦ Tendință în arta și în literatura europeană, mai ales în cea romantică, de a descrie priveliști și obiceiuri din țări exotice. [Pr.: eg-zo-] – Din fr. exotisme.

EXOTÍSM s. n. Însușirea de a fi exotic. ♦ Tendință în arta și în literatura europeană, mai ales romantică, de a descrie priveliști și obiceiuri din țări exotice. [Pr.: eg-zo-] – Din fr. exotisme.

EXOTÍSM s. n. Însușirea de a fi exotic. ♦ Tendință literară manifestată prin descrierea de priveliști și obiceiuri din țări exotice.

exotísm [x pron. gz] s. n.

exotísm s. n. [x pron. gz]

EXOTÍSM s.n. Starea a ceea ce este exotic. ♦ Tendință literară care se manifestă prin abuzul descrierilor de peisaje și de obiceiuri exotice. [< fr. exotisme].

EXOTÍSM s. n. însușirea de a fi exotic. ◊ tendință în arta și literatura europeană (romantică) de a descrie idilic peisaje și obiceiuri exotice. (< fr. exotisme)

EXOTÍSM n. 1) Caracter exotic. 2) Tendință în literatură și artă de a zugrăvi în mod abuziv momente exotice. /<fr. exotisme

*exotízm n. (d. exotic). Calitatea de a fi exotic.