exorcist, ~ă smf, a [At: LM / Pl: ~iști, ~e / E: fr exorciste, lat exorcista] 1-2 (Persoană) care practică exorcismul (1).

EXORCÍST, -Ă, exorciști, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care săvârșește actul de exorcism. – Din lat. exorcista, fr. exorciste.

EXORCÍST, -Ă, exorciști, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică exorcismul. – Din lat. exorcista, fr. exorciste.

exorcíst adj. m., s. m., pl. exorcíști; adj. f., s. f. exorcístă, pl. exorcíste

exorcíst adj. m., s. m., pl. exorcíști; f. sg. exorcístă, pl. exorcíste

EXORCÍST, -Ă adj. Referitor la exorcism. // s.m. și f. Practicant al exorcismului. [Cf. lat. exorcista, fr. exorciste].

EXORCÍST, -Ă I. adj., s. m. f. (practicant) al exorcismului. II. s. m. ecleziarh, în evul mediu, care căuta, prin rugăciuni, să-i vindece pe cei „posedați de diavol”. (< lat. exorcista, fr. exorciste)

exorcist m. cel ce exorcizează.

*exorcíst m. (vgr. exorkistés). Rar. Acela care expulsează draciĭ.

exorcíst, exorciști s. m. Treaptă a clerului inferior în Bis. creștină veche, care avea grija energumenilor sau a celor bântuiți de duhuri necurate (demoniaci). ♦ Persoană care practică exorcismul. – Din lat. exorcista, fr. exorciste.