existență definitie

25 definiții pentru existență

esistență sf vz existență
esistenție sf vz existență
esistință sf vz existență
existență sf [At: TEODORI, A. 57/17 / V: (înv) ~ție (pl: ~ii), ~tin~, esi~, esistenție (pl: ~ii), esistin~, (îvr) ezistenție (pl: ~ii), ezistință / P: eg-zis~ / Pl: ~țe / E: fr existence, lat existentia] 1 Viață (considerată în durata și conținutul ei) Si: (rar) existare (1). 2 Mod de viață. 3 Durată (a unei situații, a unei instituții). 4 Realitate obiectivă. 5 (Îs) ~ socială Totalitate a condițiilor vieții materiale a societății. 6 (Cu verbul „a câștiga”) Condiții, mijloace materiale necesare vieții. 7 Prezență. 8 Menținere în viața politică și economică (internațională) Si: existare (2). 9 (Rar) Poziție socială Si: rang. 10 (Flz) Categorie filozofică care se referă la natură, materie, la tot ceea ce există independent de conștiință, de gândire. 11 (Mat; îs) Teoremă de ~ Teoremă prin care se demonstrează că, în anumite condiții, o problemă admite soluții.
existenție sf vz existență
existință sf vz existență
ezistenție sf vz existență
ezistință sf vz existență
EXISTÉNȚĂ, existențe, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofică care se referă la natură, materie, la tot ceea ce există independent de conștiință, de gândire. ♦ Viață considerată în durata și conținutul ei. ♦ Durată (a unei situații, a unei instituții). 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. ♦ Viață; mod de viață, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.
EXISTÉNȚĂ, existențe, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofică care se referă la natură, materie, la tot ceea ce există independent de conștiință, de gândire. ♦ Viață considerată în durata și conținutul ei. ♦ Durată (a unei situații, a unei instituții). 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. ♦ Viață; mod de viață, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.
EXISTÉNȚĂ, existențe, s. f. 1. Noțiune filozofică care se referă la natură, materie, lumea exterioară; realitatea obiectivă existentă în afară și independent de conștiința omului; faptul de a exista, de a fi în realitate. Formele de bază ale oricărei existențe sînt spațiuI și timpul, și o existență în afara timpului este o absurditate tot atît de mare ca și o existență în afara spațiului. ENGELS, A. 61. Materialismul filozofic marxist pornește de la punctul de vedere că materia, natura, existența prezintă o realitate obiectivă, care există în afară și independent de conștiință. STALIN, PROBL. LEN. 559. Legătura strînsă cu masele, existența unui activ larg de corespondenți dă posibilitate ziarelor să ridice probleme actuale, să descopere la timp lipsurile și cauzele lor, să sintetizeze rezultatele criticii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 53. ◊ Existență socială = totalitatea condițiilor vieții materiale ale societății, în primul rînd modul de producție, ca principala forță în dezvoltarea societății. Modul de producție al vieții materiale condiționează în genere procesul vieții sociale, politice și spirituale. Nu conștiința oamenilor le determină existența, ci, dimpotrivă, existența lor socială le determină conștiința. MARX, CR. EC. POL. 9. ♦ Viață. Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existența unui popor. VLAHUȚĂ, O. A. 238. Aceste state se văzură... amenințate în naționalitate și existența lor politică. BĂLCESCU, O. II 12. 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. A-și cîștiga existența. Lupta pentru existență. ▭ Își vedea existența zdruncinată. SAHIA, N. 69.
existénță [x pron. gz] s. f., g.-d. art. existénței; pl. existénțe
existénță s. f. [x pron. gz], g.-d. art. existénței; pl. existénțe
EXISTÉNȚĂ s. 1. (FILOZ.) ființă. 2. (FILOZ.) realitate. 3. trai, viață, zile (pl.), (înv. și pop.) petrecere, viețuire, (pop. și fam.) veac, (înv.) petrecanie. (~ lui se scurgea în liniște.) 4. (fig.) pâine. (Cum își câștigă ~?) 5. v. prezență. (S-a semnalat ~ lor la mari adâncimi.)
Existență ≠ inexistență
EXISTÉNȚĂ s.f. 1. Noțiune filozofică care desemnează natura, materia, realitatea obiectivă, tot ceea ce există; faptul de a exista. ♦ Viață. 2. Mijloacele de trai. [Pron. eg-zis-. / cf. fr. existence, lat. existentia].
EXISTÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a exista. ◊ viață. 2. categorie filozofică fundamentală, natura, materia, realitatea obiectivă. ♦ ~ socială = categorie fundamentală a materialismului istoric desemnând latura materială și cea spirituală a vieții sociale; mijloacele de trai. (< fr. existence, lat. existentia)
EXISTÉNȚĂ ~e f. 1) Situație existentă; faptul de a exista. 2) Realitate imediată și concretă, care există independent de conștiința omului. 3) Mod de viață; fel de trai. 4) Totalitate de mijloace materiale necesare vieții omului. [G.-D. existenței] /<fr. existence, lat. existentia
existență f. 1. starea celui ce există; 2. vieață: tristă existență; 3. poziția unui om în societate: are o existență sigură.
*existénță f., pl. e (d. existent; fr. existence. V. sub-sistență). Starea lucruluĭ care există. Vĭață: lupta pentru existență. Pozițiune, fel de vĭață: a avea o existență asigurată. – Ob. egz- (după fr.). V. ființă.
EXISTENȚĂ s. 1. trai, viață, zile (pl.), (înv. și pop.) petrecere, viețuire, (pop. și fam.) veac, (înv.) petrecanie. (~ lui se scurgea în liniște.) 2. prezență. (S-a semnalat ~ lor la mari adîncimi.)
EXISTENȚĂ. Subst. Existență, fire, ființă, ființare; realitate, dat, realitate obiectivă, realitate înconjurătoare, natura înconjurătoare, materialitate; natură, mediu, ambianță. Viață, viețuire, trai, trăire, trăit; coexistență, conviețuire; supraviețuire, dăinuire, subzistare (livr.), subzistență, durabilitate, trăinicie, viabilitate; continuare, persistență, perpetuare; veșnicie, vecie, eternitate, perenitate, infinit, nemurire, viață fără de moarte. Naștere, apariție, început, înființare, zămislire. Evoluție, dezvoltare, devenire, creștere. Prezent, actualitate. Trecut, anterioritate, istorie. Viitor, posterioritate. Ontologie. Ontolog, ontologist. Adj. Existent, în ființă, real, prezent, obiectiv, efectiv, faptic, adevărat, autentic; viu, viețuitor (înv. și pop.), trăitor (rar); material; existențial (livr.), ontic (livr.), ontologic; viabil (livr.), trainic, durabil, indestructibil; persistent, perpetuu; veșnic, pe vecie, dăinuitor, subzistent (livr.), etern, peren (fig.), vivace (livr.), nemuritor, nepieritor, fără de moarte; permanent, continuu, neîncetat, necurmat (pop.), necontenit, neîntrerupt. Actual, prezent. Vb. A exista, a fi, a via (livr.), a avea ființă (pe lume), a fi (a sta, a se ține) în ființă, a ființa (rar), a fi în viață; a se afla; a trăi, a viețui, a-și trăi viața, a se manifesta; a dăinui, a dura, a subzista (livr.); a continua, a se perpetua, a persista, a se menține, a rămîne, a veșnici (înv. ), a înveșnici (înv.), a supraviețui. A se naște, a veni pe lume, a căpăta viață; a se ivi,. a apărea; a evolua, a se dezvolta, a crește, a deveni. A menține în viață; a da viață, a imortaliza, a nemuri (rar), a înnemuri (înv.). Adv. De fapt, în realitate, într-adevăr, ipso facto; dintotdeauna; (în mod) permanent, fără sfîrșit, fără istov (pop.). V. anterioritate, creștere, naștere, permanență, posterioritate, prezent, simultaneitate, trecut.
EXISTÉNȚĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi real sau actual, în contrast cu ceea ce este aparent. Au e. obiectele fizice, ființele vii, dar și construcțiile abstracte determinate în raport cu noțiunile mai generale pe care le exemplifică. 2. (FILOZ.) Ființă în procesul devenirii. La scolastici, ființa în act, opusă esenței. În existențialism, condiția sau ființarea specific umană. 3. (LOG.) Faptul de a fi necontradictoriu, logic. 4. (SOCIOL.) E. socială = concept utilizat de materialismul istoric potrivit căruia totalitatea componentelor geografice, biologice și în mod special cele tehnologice, inclusiv organizarea socială a producției, determină conștiința socială, aceasta nefiind decât existența devenită conștientă.
STRUGGLE FOR LIFE (engl.) lupta pentru existență – Expresie pusă în circulație de Darwin pentru a caracteriza selecția naturală, în urma căruia supraviețuiesc numai indivizii cu mare putere de adaptare.
existénță, existențe s. f. Faptul de a exista; viață. ♦ Forma pe care o ia viața sau ființa în procesul ei de devenire. ◊ Existența viitoare (sau veșnică, de veci) = viață viitoare, veșnică; viața de apoi. – Din fr. existance, lat. existentia.

existență dex

Intrare: existență
existență substantiv feminin
existenție
esistență
esistenție
esistință
existință
ezistenție
ezistință