exima vt [At: DN2 / Pzi: ~mez / E: fr eximer, lat eximare] (Jur; c. i. o persoană) A elibera de o obligație.

eximare sf [At: DN2 / Pl: ~mări / E: exima] (Jur) Eliberare de o obligație.

eximá vb., ind. prez. 3 sg. eximeáză

eximáre s. f., pl. eximări

EXIMÁ vb. I. tr. (Jur.) A elibera de o obligație. [Cf. fr. eximer, lat. eximere].

EXIMÁRE s.f. (Jur.) Acțiunea de a exima. [< exima].

EXIMÁ vb. tr. (jur.) a elibera de o obligație. (< fr. eximer, lat. eximere)