exilat definitie

2 intrări

30 definiții pentru exilat

eczilí v vz exila
esila[1] v vz exila corectată
exila [At: GUSTI, G.V. 132/25 / V: (înv) esi~, eczili, ezi~ / P: eg-zi~ / Pzi: ~lez, (înv) exil / E: fr exiler] 1 vt (C.i. persoane; fșa) A condamna la exil (1) Si: a deporta, a expatria, a expulza, a surghiuni, (înv) a desțăra. 2 vr A părăsi de bunăvoie țara sau localitatea de origine (de teama persecuției) Si: a emigra, a se expatria, a băjeni, a pribegi. 3 vr A se izola. 4 vt (C.i. persoane; fșa) A îndepărta dintr-un anumit loc, dintr-o societate Si: a izgoni, a alunga, a exclude (1).
exilat1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: exila] 1-4 Exilare (1-4).
exilat2, ~ă [At: HELIADE, O. I, 320 / V: (înv) esi~, ezi-, (îvr) esiliat / P: eg-zi~ / Pl: ~ați, ~e / E: exila] 1-2 smf, a (Persoană) care a fost condamnată la exil sau se află în exil (1) Si: deportat, expulzat, surghiunit, (înv) desțărat. 3-4 smf, a (Persoană) care a părăsit de bunăvoie țara sau localiatea de origine (de teama persecuției) Si: emigrat, expatriat. 5 a (Fig; rar) Izolat2.
ezila v vz exila
EXILÁ, exilez, vb. I. Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.
EXILÁT, -Ă, exilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Pedepsit cu exilul, izgonit sau plecat din țara sa, aflat în exil; surghiunit. ♦ Fig. Retras, izolat. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.
EXILÁ, exilez, vb. I. Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.
EXILÁT, -Ă, exilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Pedepsit cu exilul, izgonit sau plecat din țara sa, aflat în exil; surghiunit. ♦ Fig. Retras, izolat. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.
EXILÁ, exilez, vb. I. Tranz. (În trecut) A pedepsi (de obicei pe un infractor politic) cu izgonirea definitivă sau temporară din țară (sau dintr-o anumită localitate); a surghiuni. V. expulza. Nevinovata poveste servi de pretext... ca să închidă jurnalul și să exileze pe autor. NEGRUZZI, S. I 94. Mavrogheni izbuti a dobîndi un firman prin care exilă pe bătrînul ban Pană Filipescu cu fiii lui Nicolaie și Constantin la mînăstirile muntelui Athos. BĂLCESCU, O. I 87. ♦ Refl. A pleca de bunăvoie din țara sa, a se condamna la un exil voluntar. Medelnicerul Ștefanache și Dudescu, capetele opoziției, se exilară la insula Mitiline. BĂLCESCU, O. I 72.
EXILÁT, -Ă, exilați, -te, adj. 1. Pedepsit cu exilul, izgonit din țara sa, surghiunit. Se simt ca exilați în orașul lor, străini lîngă căminul lor. EMINESCU, N. 84. ◊ (Substantivat) Călătorul se întoarce, pe cînd exilatul are puțină nădejde. SADOVEANU, Z. C. 96. Recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. 2. Retras, izolat. De bunăvoia lor trăiau exilați la vreun sat, spre a se iubi departe de zgomotul lumei. EMINESCU, N. 83.
exilá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exileáză
exilá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exiléz, 3 sg. și pl. exileáză
EXILÁ vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)
EXILÁT adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.
EXILÁ vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din țara, din locul de baștină). [< fr. exiler].
EXILÁT, -Ă adj., s.m. și f. Condamnat la exil; surghiunit. ♦ (Fig.) Retras, izolat. [< exila].
EXILÁ vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)
EXILÁT, -Ă adj., s. m. f. 1. condamnat la exil; aflat în exil. 2. (fig.) retras, izolat. (< exila)
A EXILÁ ~éz tranz. A trimite în exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler
A SE EXILA mă ~éz intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler
EXILÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este pedepsit cu exil sau este plecat de bunăvoie din țara sa. /v. a exila
exilà v. 1. a trimete în exil; 2. fig. a îndepărta, a respinge.
exilat m. cel ce trăiește în exil.
*exilát, -ă adj. și s. Care e în exil. – Ob. egz- (după fr.).
*exiléz v. tr. (fr. exiler, d. exil, exil). Pedepsesc un cetățean gonindu-l din patrie pe tot-de-a-una orĭ pe un timp. V. refl. Părăsesc de voĭe patria. – Ob. egz- (după fr.).
EXILA vb. 1. (JUR.) a alunga, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)
EXILAT adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.
exila, exilez v. r. (deț.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate.

exilat dex

Intrare: exilat
exilat adjectiv
Intrare: exila
exila verb grupa I conjugarea a II-a
eczili
esila
ezila