Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

18 defini╚Ťii pentru exila

eczil├ş v vz exila
esila[1] v vz exila corectat─â
exila [At: GUSTI, G.V. 132/25 / V: (├«nv) esi~, eczili, ezi~ / P: eg-zi~ / Pzi: ~lez, (├«nv) exil / E: fr exiler] 1 vt (C.i. persoane; f╚Öa) A condamna la exil (1) Si: a deporta, a expatria, a expulza, a surghiuni, (├«nv) a des╚Ť─âra. 2 vr A p─âr─âsi de bun─âvoie ╚Ťara sau localitatea de origine (de teama persecu╚Ťiei) Si: a emigra, a se expatria, a b─âjeni, a pribegi. 3 vr A se izola. 4 vt (C.i. persoane; f╚Öa) A ├«ndep─ârta dintr-un anumit loc, dintr-o societate Si: a izgoni, a alunga, a exclude (1).
ezila v vz exila
EXIL├ü, exilez, vb. I. Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea ├«n exil; a surghiuni. ÔÖŽ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bun─âvoie (din localitatea de ba╚Ötin─â sau din ╚Ťar─â). [Pr.: eg-zi-] ÔÇô Din fr. exiler.
EXIL├ü, exilez, vb. I. Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea ├«n exil; a surghiuni. ÔÖŽ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bun─âvoie (din localitatea de ba╚Ötin─â sau din ╚Ťar─â). [Pr.: eg-zi-] ÔÇô Din fr. exiler.
EXIL├ü, exilez, vb. I. Tranz. (├Än trecut) A pedepsi (de obicei pe un infractor politic) cu izgonirea definitiv─â sau temporar─â din ╚Ťar─â (sau dintr-o anumit─â localitate); a surghiuni. V. expulza. Nevinovata poveste servi de pretext... ca s─â ├«nchid─â jurnalul ╚Öi s─â exileze pe autor. NEGRUZZI, S. I 94. Mavrogheni izbuti a dob├«ndi un firman prin care exil─â pe b─âtr├«nul ban Pan─â Filipescu cu fiii lui Nicolaie ╚Öi Constantin la m├«n─âstirile muntelui Athos. B─éLCESCU, O. I 87. ÔÖŽ Refl. A pleca de bun─âvoie din ╚Ťara sa, a se condamna la un exil voluntar. Medelnicerul ╚śtefanache ╚Öi Dudescu, capetele opozi╚Ťiei, se exilar─â la insula Mitiline. B─éLCESCU, O. I 72.
exilá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exileáză
exil├í vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exil├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. exile├íz─â
EXILÁ vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)
EXIL├ü vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea ├«n exil; a surghiuni. ÔÖŽ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bun─âvoie (din ╚Ťara, din locul de ba╚Ötin─â). [< fr. exiler].
EXILÁ vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)
A EXIL├ü ~├ęz tranz. A trimite ├«n exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler
A SE EXILA m─â ~├ęz intranz. A pleca de bun─âvoie ├«n exil. /<fr. exiler
exilà v. 1. a trimete în exil; 2. fig. a îndepărta, a respinge.
*exil├ęz v. tr. (fr. exiler, d. exil, exil). Pedepsesc un cet─â╚Ťean gonindu-l din patrie pe tot-de-a-una or─ş pe un timp. V. refl. P─âr─âsesc de vo─şe patria. ÔÇô Ob. egz- (dup─â fr.).
EXILA vb. 1. (JUR.) a alunga, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (├«nv.) a urgisi. (L-a ~ din ╚Ťar─â.) 2. a pribegi. (A fost nevoit s─â se ~.)
exila, exilez v. r. (de╚Ť.) a executa o lung─â pedeaps─â privativ─â de libertate.

Exila dex online | sinonim

Exila definitie

Intrare: exila
exila verb grupa I conjugarea a II-a
eczili
esila
ezila