Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

20 defini╚Ťii pentru exigen╚Ť─â

esigen╚Ť─â sf vz exigen╚Ť─â
esigen╚Ťie sf vz exigen╚Ť─â
exigen╚Ť─â sf [At: CODRESCU, C. I, 239/14 / V: (├«nv) ~igin╚Ťie, ~╚Ťie (pl: ~ii), ~igin~, esi~, esigen╚Ťie[1] (pl: ~ii), (├«vr) ezigen╚Ťie (pl: ~ii) / Pl: ~╚Ťe / E: fr exigence, lat exigentia] 1 (Mpl) Preten╚Ťie. 2 (├Ävr; ├«f ezigen╚Ťie) Obliga╚Ťie (1). 3 (Mpl) Nevoie (1). 4 Intransigen╚Ť─â. 5 (├Älav) Cu ~ Riguros.
exigen╚Ťie sf vz exigen╚Ť─â
exigin╚Ť─â sf vz exigen╚Ť─â
exigin╚Ťie sf vz exigen╚Ť─â
ezigen╚Ťie sf vz exigen╚Ť─â
EXIG├ëN╚Ü─é, exigen╚Ťe, s. f. Faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (╚Öi de la sine ├«nsu╚Öi); preten╚Ťie, cerin╚Ť─â, exiguitate. ÔÖŽ Nevoie, trebuin╚Ť─â, necesitate. ÔÇô Din fr. exigence, lat. exigentia.
EXIG├ëN╚Ü─é, exigen╚Ťe, s. f. Faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (╚Öi de la sine ├«nsu╚Öi); preten╚Ťie, cerin╚Ť─â, exiguitate. ÔÖŽ Nevoie, trebuin╚Ť─â, necesitate. ÔÇô Din fr. exigence, lat. exigentia.
EXIG├ëN╚Ü─é, exigen╚Ťe, s. f. Faptul de a fi exigent, ├«nsu╚Öirea de a cere mult de la al╚Ťii ╚Öi de la sine ├«nsu╚Öi; ceea ce pretinde cineva de la altul, cerin╚Ť─â, preten╚Ťie. Ca un semn al exigen╚Ťelor mereu cresc├«nde ale maselor iubitoare de muzic─â, a r─âsunat chemarea adresat─â compozitorilor de a crea c├«ntece cu un c├«t mai ├«nalt nivel artistic. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 2/2.
exig├ęn╚Ť─â s. f., g.-d. art. exig├ęn╚Ťei; pl. exig├ęn╚Ťe
exig├ęn╚Ť─â s. f., g.-d. art. exig├ęn╚Ťei; pl. exig├ęn╚Ťe
EXIG├ëN╚Ü─é s. 1. preten╚Ťie, rigurozitate, severitate. (~ unui profesor fa╚Ť─â de elevii s─âi.) 2. v. cerin╚Ť─â. 3. v. con╚Ötiinciozitate.
Exigen╚Ť─â Ôëá indulgen╚Ť─â
EXIG├ëN╚Ü─é s.f. Faptul de a fi exigent; preten╚Ťie, cerin╚Ť─â. [Cf. fr. exigence, lat. exigentia].
EXIG├ëN╚Ü─é s. f. faptul de a fi exigent; preten╚Ťie, cerin╚Ť─â; exiguitate. (< fr. exigence, lat. exigentia)
EXIG├ëN╚Ü─é ~e f. 1) Caracter exigent. 2) Sarcin─â care trebuie ├«ndeplinit─â neap─ârat; cerin╚Ť─â. [G.-D. exigen╚Ťei] /<fr. exigence, lat. exigentia
exigen╚Ť─â f. 1. preten╚Ťiunea celui exigent; 2. trebuin╚Ť─â, nevoie: exigen╚Ťele timpului.
*exig├ęn╚Ť─â f., pl. e (lat. exigentia). Calitatea de a fi exigent. Necesitate, cerin╚Ť─â: exigen╚Ťele timpulu─ş.
EXIGEN╚Ü─é s. 1. preten╚Ťie, rigurozitate, severitate. (~ unui profesor fa╚Ť─â de elevii s─âi.) 2. cerin╚Ť─â, imperativ, necesitate, nevoie, obliga╚Ťie, preten╚Ťie, trebuin╚Ť─â, (├«nv. ╚Öi reg.) ni╚Ötot─â, (├«nv.) nevoin╚Ť─â, nevoire, recerin╚Ť─â, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.) 3. cerere, cerin╚Ť─â, deziderat, dorin╚Ť─â, (├«nv.) postulat. (O ~ ├«ndrept─â╚Ťit─â.) 4. acribie, con╚Ötiinciozitate, meticulozitate, rigurozitate, scrupulozitate, (fam. ╚Öi peior.) tipic─ârie. (~ ├«n ├«ndeplinirea datoriei.)

Exigen╚Ť─â dex online | sinonim

Exigen╚Ť─â definitie

Intrare: exigen╚Ť─â
exigen╚Ť─â substantiv feminin
esigen╚Ť─â
esigen╚Ťie
exigen╚Ťie
exigin╚Ť─â
exigin╚Ťie
ezigen╚Ťie