esige v vz exige

exige vt [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esi~, ~a[1] / Pzi: exig / E: fr exiger, lat exigere] (Liv) 1 A cere imperios Si: a exigea (1). 2 A pretinde (în virtutea unui drept) Si: a exigea (2). 3 (C.i. o persoană) A constrânge. 4 (Nob) A plăti. 5 A necesita. corectată

exigea vt vz exige

EXÍGE, exíg, vb. III. Tranz. (Livr.) A cere imperios, a necesita. – Din lat. exigere, fr. exiger.

EXÍGE, exíg, vb. III. Tranz. (Livr.) A cere imperios, a necesita. – Din lat. exigere, fr. exiger.

exíge (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. exíg (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin., forme compuse cu part.)

exíge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. exíg (nu se folosește la timpurile trecute)

EXÍGE vb. III. tr. A cere imperios, insistent. [Pron. eg-zi-, p.i. exig, ger. exigând. / < lat. exsigere, fr. exiger].

EXÍGE vb. tr. a cere imperios, insistent. (< lat. exsigere, fr. exsiger)

exige v. 1. a cere în virtutea unui drept, a reclama cu forța: legea exige ca copii să meargă la școală; 2. a impune, a obliga: onoarea exige.

*exíg, -ís, a -íge v. tr. (lat. éx-igo, ex-igere, d. ex, afară, și ágere, a împinge, a face. V. actor, cheag, cuget, prodig, redactor, transig). Cer în virtutea unuĭ drept saŭ pretind cu forța. Fig. Comand: onoarea exige. Cer, reclam: starea luĭ exige multe îngrijirĭ.