esalațiune sf vz exalație

exalație sf [At: ALBINEȚ, M. 175/7 / V: esalațiune, ~iune, exha~, exhalațiune / P: egza~ / Pl: ~ii / E: fr exhalation, lat exhalatio, -onis] (Rar) 1-4 Exalare (1-4). 5 (Spc) Eliminare a vaporilor de apă de către plante.

exalațiune sf vz exalație

exhalație sf vz exalație

exhalațiune sf vz exalație

EXALÁȚIE, exalații, s. f. Exalare; miasmă, duhoare; abureală. [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhalation, lat. exhalatio.

EXALÁȚIE, exalații, s. f. Exalare; abureală. [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhalation, lat. exhalatio.

EXALÁȚIE, exalații, s. f. Degajare de vapori, mirosuri etc.

exaláție [x pron. gz] (-ți-e) s. f., art. exaláția (-ți-a), g.-d. art. exaláției; pl. exaláții, art. exaláțiile (-ți-i-)

exaláție s. f. (sil. -ți-e) [x pron. gz], art. exaláția (sil. -ți-a), g.-d. art. exaláției; pl. exaláții, art. exaláțiile (sil. ți-i-)

EXALÁȚIE s. v. emanație.

EXALÁȚIE s.f. Degajare, răspândire de vapori, de mirosuri etc.; exalare. [Gen. -iei, var. exalațiune s.f. / cf. fr. exhalation, lat. exhalatio].

EXALAȚIÚNE s.f. v. exalație.

EXALÁȚIE s. f. exalare. (< fr. exhalation, lat. exhalatio)

*exalațiúne f. (lat. ex-halátio, -ónis). Acțiunea de a exala. – Și -áție, dar ob. -áre.

EXALAȚIE s. degajare, emanare, emanație, emisiune, exalare, împrăștiere, răspîndire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.)

exhalație, (engl.= exalant), despre o emanație de gaze și vapori care, de regulă, încheie evoluția unei camere magmatice sau a unui aparat vulcanic și care se poate materializa în asociații de minerale bogate în F, S, CO2 și H2O. V. și exhalativ, stadiul ~.