exercitare definitie

24 definiții pentru exercitare

esărțita v vz exercita
esercita v vz exercita
exercita [At: POTECA, F. 187/12 / V: (înv) ese~, eze~, (reg) esărțita / P: eg-zer~ / Pzi: exercit, (înv) ~tez / E: lat exercitare] 1 vt (Înv) A exersa (1). 2 vt (C. i. o funcție, o profesie etc.) A practica. 3 vt A acționa în mod stimulator (asupra cuiva sau a ceva) Cf a provoca, a influența, (înv) ci exersa (6). 4 vt (C. i. un drept, un privilegiu, un sentiment) A valorifica. 5 vr (Rar; îf esercita) A se ocupa. 6 vt (Rar) A instrui. 7 vt (C. i. o acțiune) A realiza.
exercitare sf [At: BOJINCĂ, A. II, 165 / V: (înv) ese~ / P: eg-zer~ / Pl: ~tări / E: exercita] 1 (Înv) Exersare (1). 2 (Rar) Exercițiu. 3 Practicare a unei funcții, a unei profesii Si: profesare. 4 Valorificare a unui drept, a unui privilegiu etc. 5 Îndeplinire a unei acțiuni Si: realizare, efectuare, (înv) exersare (2). corectată
EXERCITÁ, exércit, vb. I. Tranz. 1. A practica, a îndeplini o profesie, o funcție etc. 2. A face să fie simțit, a valorifica un drept, un privilegiu, o influență etc. [Pr.: eg-zer-] – Din lat. exercitare.
EXERCITÁRE, exercitări, s. f. Acțiunea de a exercita și rezultatul ei. [Pr.: eg-zer-] – V. exercita.
EXERCITÁ, exércit, vb. I. Tranz. 1. A practica, a îndeplini o profesie, o funcție etc. 2. A face să fie simțit, a valorifica un drept, un privilegiu, o influență etc. [Pr.: eg-zer-] – Din lat. exercitare.
EXERCITÁRE, exercitări, s. f. Acțiunea de a exercita și rezultatul ei. [Pr.: eg-zer-] – V. exercita.
EXERCITÁ, exércit, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o profesie, o funcție) A îndeplini, a se ocupa cu..., a practica. Sînt singurul martor al medicului și medicul mă roagă să-mi exercit entitatea. ARGHEZI, P. T. 94. Unii se duc ca să cîștige viața... exercitînd negoț sau industrii. ODOBESCU, S. I 227. ◊ Refl. pas. Din zori pînă în noapte se exercitau pe drumuri cele mai felurite negustorii. PAS, Z. I 170. În zburarea lor... graurii par a fi supuși ta o tactică ce se exercită cu o disciplină militară. ODOBESCU, S. III 30. 2. Cu privire la privilegii, drepturi, influențe etc.) A manifesta, a face să fie simțit, a pune în acțiune. Acești oameni... au exercitat o mare înrîurire prin personalitatea lor. IBRĂILEANU, SP. CR. 93. Poate doar să exercit vreo presiune murală prin prestigiul unei atitudini calme de erou dezinteresat. CARAGIALE, O. VII 198. – Accentuat și: (prez. ind.) exercít.
EXERCITÁRE, exercitări, s. f. Acțiunea de a exercita (o îndeletnicire); practicarea unei profesiuni, a unei funcții. Exercitarea profesiunii de medic. ♦ Îndeplinirea unui rol, a unei activități. Exercitarea dreptului de vot. ▭ De secretarul organizației de bază depinde în mare măsură justa exercitare a dreptului de control al organizației de bază. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2683.
exercitá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exércită
exercitáre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exercitắrii; pl. exercitắri
exercitá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exércit, 3 sg. și pl. exércítă
exercitáre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exercitării; pl. exercitări
EXERCITÁ vb. v. profesa.
EXERCITÁRE s. v. profesare.
EXERCITÁ vb. I. tr. 1. A îndeplini, a practica (o funcție, o profesiune etc.). 2. A manifesta, a pune în acțiune, în mișcare, a face simțit (o influență, un drept etc.). [Pron. eg-zer-, p.i. exércit (acc. și exercít), -tez. / < lat. exercitare].
EXERCITÁRE s.f. Acțiunea de a exercita și rezultatul ei. [< exercita].
EXERCITÁ vb. tr. 1. a îndeplini o funcție, a practica o profesiune etc. 2. a valorifica o influență, un drept etc. (< lat. exercitare)
A EXERCITÁ exércit tranz. 1) (meserii, profesii, specialități etc.) A pune în aplicare în mod sistematic; a practica; a profesa. 2) (influență, drepturi) A face să aibă efect. /<lat. exercitare
exercità v. 1. a exersa; 2. a practica, a împlini: a exercita o funcțiune; 3. fig. a produce: a exercita o influență oarecare.
*exércit și -éz, a v. tr. (lat. exército, -áre, frecŭentativ, d. exercere, a exercita, d. arcére, a opri, a depărta. V. coercibil). Învăț, deprind, instruesc, dezvolt, formez: a exercita soldațiĭ, eleviĭ, caiĭ; a exercita corpu, mintea. Fig. Practic, mă folosesc de: a exercita medicina. Îndeplinesc: a exercita o funcțiune. Exercit un drept, mă folosesc de el, îl întrebuințez. Exercit o autoritate absolută asupra cuĭva, îl domin absolut. – Ob. egzércit și (barb.) egzersez (după fr. exercer).
EXERCITA vb. a face, a practica, a profesa, (înv.) a metahirisi, a profesui. (A ~ o meserie frumoasă.)
EXERCITARE s. practicare, profesare. (~ unei profesiuni.)

exercitare dex

Intrare: exercita (VT6)
exercita VT6 verb grupa I conjugarea I
Intrare: exercitare
exercitare substantiv feminin
Intrare: exercita (VT201)
esercita
esărțita
exercita VT201 verb grupa I conjugarea a II-a