executor definitie

19 definiții pentru executor

eczecutắr, ~toáre smf, a vz executor
egzăcutắr, ~toáre smf, a vz executor
egzăcutor, ~oare smf, a vz executor
executor, ~oare[1] [At: (a. 1774) URICARIUL I, 176 / V: (îrg) eze~, (înv) ese~, (reg) eczecutăr, (reg) egzăcutăr, (reg) egzăcutor, (reg) ezăcutăr, (reg) izăcutăr, (reg) izicutăr, (reg) izâcutor / A și: (reg) ~cu~ / P: eg-ze~ / E: fr exécuteur, it esecutore, lat exsecutor, -oris] 1-2 smf, a Executant (3-4). 3 smf (Șîs ~ testamentar) Persoană însărcinată să ducă la îndeplinirea dispozițiilor din testamentul cuiva Si: (îvr) executar. 4 sm (Jur; șîs - judecătoresc) Funcționar care îndeplinește acte de procedură și execută (13) hotărâri judecătorești Si: (reg) jăcuț, (înv) portărel. 5 sm Persoană care are sarcina de a pune în aplicare o lege, o dispoziție, un ordin etc. 6 sm (Rar) Persoană însărcinată cu execuția (20) Si: călău, gâde.
ezăcutăr[1], ~toare smf, a vz executor
ezecutăr, ~toare smf, a vz executor
ezecutor[1], ~oare smf, a vz executor modificată
EXECUTÓR, -OÁRE, executori, -oare, adj. Executant. ◊ (Substantivat) Executor testamentar = persoană însărcinată printr-un testament cu aducerea la îndeplinire a dispozițiilor acestuia. Executor judecătoresc = funcționar de stat însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea unor hotărâri judecătorești. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuteur, lat. executor, -oris.
EXECUTÓR, -OÁRE, executori, -oare, adj. Executant. ◊ (Substantivat) Executor testamentar = persoană însărcinată să aducă la îndeplinire dispozițiile din testamentul cuiva. Executor judecătoresc = funcționar însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea unor hotărâri judecătorești. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuteur, lat. executor, -oris.
EXECUTÓR, -OÁRE, executori, -oare, adj. Care execută, care aduce la îndeplinire ceva; executant. ◊ (Substantivat) Executor testamentar = persoană însărcinată de un testator să aducă la îndeplinire dispozițiile din testamentul lui. Executor judecătoresc = funcționar însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea hotărîrilor judecătorești; (în vechea organizare judecătorească) portărel.
executór (care execută) [x pron. gz] adj. m., s. m., pl. executóri; adj. f., s. f. sg. și pl. executoáre
executór (care execută) adj. m. [x pron. gz], pl. executóri; f. sg. și pl. executoáre
EXECUTÓR adj., s. 1. adj., s. v. executant. 2. s. (JUR.) (pop.) împlinitor, (înv.) zapciu. (~ al unui datornic.)
EXECUTÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Persoană) care execută ceva. ◊ Executor testamentar = persoană însărcinată cu aducerea la îndeplinire a unui testament după moartea testatorului; executor judecătoresc = funcționar care îndeplinește acte de procedură și execută hotărâri judecătorești. [Pron. eg-ze-. / cf. fr. exécuteur, lat. exsecutor].
EXECUTÓR, -OÁRE adj. executant. ♦ ~ (jur.; s. m. f.) ~ testamentar = persoană însărcinată cu aducerea la îndeplinire a unui testament după moartea testatorului; ~ judecătoresc = funcționar care îndeplinește acte de procedură și execută hotărâri judecătorești. (< fr. exécuteur, lat. exsecutor)
EXECUTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival v. EXECUTIV.~ judecătoresc persoană autorizată să execute hotărârile unei instanțe judecătorești. ~ testamentar persoană care asigură executarea ultimei voințe a autorului unui testament. /<fr. exécuteur, lat. executor, ~oris
executor a. cel ce execută: executor testamentar.
*executór, -oáre adj. (lat. ex-secútor, -óris. V. per-secutor). Care execută: executor testamentar. – Ob. egz- (după fr.).
EXECUTOR adj., s. 1. adj., s. executant, (înv.) săvîrșitor. (~ al unei lucrări.) 2. s. (JUR.) (pop.) împlinitor, (înv.) zapciu. (~ al unui datornic.)

executor dex

Intrare: executor
executor adjectiv
egzăcutăr
egzăcutor
eczecutăr
ezăcutăr
ezecutăr