execuție definitie

16 definiții pentru execuție

execuție sf [At: INSTRUCȚII, 16/3 / P: eg-ze~ / V: (îvr) jucuție, (înv) ~iune, ezec~, esecuțiune, (reg) izâc~, jec~, arjâcuțâie, (îvr) ese~, esecuciune, zacuție, zecuție, tecuție / Pl: ~ii / E: fr exécution, lat executio, -onis] 1-12 (Jur) Executare (1-12). 13 (Îs) ~ provizorie Efect al unei hotărâri judecătorești de primă instanță de a putea fi pusă în executare înainte de a fi definitivă. 14-15 (Îlv) A (se) pune (în) ~ sau a (se) face ~ A executa (13-14). 16 (Rar; îe) A sta (sau a veni) ~ A exercita o presiune asupra cuiva pentru a-l sili să acționeze într-un anumit fel. 17 (Îae) A incomoda pe cineva prin prezență, prin insistențe etc. 18 (Șîs ~ capitală) Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte Si: executare (23). 19 (Îs) Pluton de ~ Soldați care execută (19) prin împușcare pe cei condamnați la moarte. 20 Pedeapsă corporală. 21 Ucidere.
execuțiune sf vz execuție
ezecuție sf vz execuție
EXECÚȚIE, execuții, s. f. 1. Faptul de a executa; executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. Aducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești de condamnare la moarte. 4. Ducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești referitoare la evacuarea unei locuințe, la atribuirea copiilor în caz de divorț etc. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécution.
EXECÚȚIE, execuții, s. f. 1. Faptul de a executa; executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. 4. Ducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești referitoare la evacuarea unei locuințe, la atribuirea copiilor în caz de divorț etc. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécution.
EXECÚȚIE, execuții, s. f. 1.. Faptul de a executa; executare. ◊ Execuție silită = totalitatea normelor procedurale după care autoritatea publică sechestrează sau vinde averea unei persoane. 2. Executare (2). Se trezea în fiecare dimineață cu o tresărire din somn, ca osîndiții la ghilotină în zorii execuției. C. PETRESCU, C. V. 237.
execúție [x pron. gz] (-ți-e) s. f., art. execúția (-ți-a), g.-d. art. execúției; pl. execúții, art. execúțiile (-ți-i-)
execúție s. f. (sil. -ți-e) [x pron. gz], art. execúția (sil. -ți-a), g.-d. art. execúției; pl. execúții, art. execúțiile (sil. -ți-i-)
EXECÚȚIE s. 1. v. executare. 2. v. lucrătură. 3. executare, facere, făurire, realizare. (~ unei opere durabile.) 4. (MUZ.) v. interpretare.
EXECÚȚIE s.f. 1. Executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. ♦ Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. [Gen. -iei, var. execuțiune s.f. / cf. fr. exécution, lat. executio].
EXECUȚIÚNE s.f. v. execuție.
EXECÚȚIE s. f. 1. executare. 2. încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. (< fr. exécution)
EXECÚȚIE ~i f. 1) v. A EXECUTA. 2) Aducere la îndeplinire a pedepsei capitale. [G.-D. execuției; Sil. -ți-e] /<fr. exécution, lat. executio, ~onis
execuți(un)e f. 1. acțiune, mod de a executa; 2. pierzarea unui osândit.
*execuțiúne f. (lat. ex-secútio, -ónis. V. per-secuțiune). Acțiunea de a executa. Execuțiune capitală (saŭ numaĭ execuțiune), uciderea unuĭ condamnat la moarte. – Și -úție. – Ob. egz- (după fr.).
EXECUȚIE s. 1. efectuare, executare, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 2. (concr.) lucrătură. (Inelul are o ~ frumoasă.) 3. executare, facere, făurire, realizare. (~ unei opere durabile.) 4. (MUZ.) executare, interpretare, intonare. (~ unei melodii.)

execuție dex

Intrare: execuție
execuție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
execuțiune
ezecuție