escogitațiune sf vz excogitație

excogitație sf [At: LM / V: (înv) escogitațiune / Pl: ~ii / E: fr excogitation, lat excogitatio, -onis] (Liv; rar) Efort de gândire.

EXCOGITÁȚIE, excogitații, s. f. (Livr.) Efort de gândire. – Din fr. excogitation, lat. excogitatio.

EXCOGITÁȚIE, excogitații, s. f. (Livr.) Efort de gândire. – Din fr. excogitation, lat. excogitatio.

excogitáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. excogitáția (-ți-a), g.-d. art. excogitáției; pl. excogitáții, art. excogitáțiile (-ți-i-)

excogitáție s. f. (sil. -ți-e), art. excogitáția (sil. -ți-a), g.-d. art. excogitáției; pl. excogitáții, art. excogitáțiile (sil. -ți-i-)

EXCOGITÁȚIE s.f. (Liv.) Efort de gândire. [Gen. -iei. / < lat. excogitatio, cf. fr. excogitation].

EXCOGITÁȚIE s. f. efort de gândire. (< lat. excogitatio, fr. excogitation)