esclusivism sn vz exclusivism

exclusivism sn [At: DÂMBOVIȚA (1860), 2892/62 / V: (înv) esc~, ~vizm / E: fr exclusivisme] 1 Intoleranță manifestată prin refuzul categoric de a ține seama de părerile, de ideile altcuiva. 2 Caracterul a ceea ce este exclusiv (14) Si: exclusivitate (4).

exclusivizm sn vz exclusivism

EXCLUSIVÍSM s. n. 1. Atitudinea celui care refuză să ia în considerație părerile sau ideile altora. 2. Caracterul a ceea ce este exclusiv. – Din fr. exclusivisme.

EXCLUSIVÍSM s. n. 1. Atitudinea celui care refuză să ia în considerație părerile sau ideile altora. 2. Caracterul a ceea ce este exclusiv. – Din fr. exclusivisme.

EXCLUSIVÍSM s. n. Atitudine greșită prin care cineva refuză să ia în considerare părerile sau ideile altora, să vină în contact cu oameni din alt grup social, să folosească alte obiecte decît cele cu care e deprins etc.

exclusivísm s. n.

exclusivísm s. n.

EXCLUSIVÍSM s.n. Refuz categoric de a ține seama de părerile, de ideile altcuiva, de a veni în contact cu altfel de oameni etc.; caracterul a ceea ce este exclusiv. [< fr. exclusivisme].

EXCLUSIVÍSM s. n. 1. refuz categoric de a ține seama de părerile sau ideile altora. 2. caracterul, însușirea a ceea ce este exclusiv. (< fr. exclusivisme)

EXCLUSIVÍSM n. 1) Atitudine care refuză să țină cont de ideile sau de părerile altora. 2) Caracter exclusiv. [Sil. ex-clu-si-vism] /<fr. exclusivisme

excluzivism n. spirit excluziv.

*excluzivízm n. Spiritu de excluziune a ideilor saŭ gusturilor altuĭa.