Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru exclamativ

esclamativ, ~ă sf, a vz exclamativ
exclamativ, ~ă [At: HELIADE, GR. ROM. 140/23 / V: (înv) esc~ / P: ex-cla~ / Pl: ~i, ~e / E: fr exclamatif] 1 a Care exprimă o exclamație. 2-3 sf, a (Propoziție sau frază) care exprimă o stare afectivă.
EXCLAMATÍV, -Ă, exclamativi, -e, adj. Care exprimă o exclamație. Ton exclamativ. ◊ Propoziție exclamativă (și substantivat, f.) = propoziție care exprimă o stare afectivă. – Din fr. exclamatif.
EXCLAMATÍV, -Ă, exclamativi, -e, adj. Care exprimă o exclamație. Ton exclamativ. ◊ Propoziție exclamativă (și substantivat, f.) = propoziție care exprimă o stare afectivă. – Din fr. exclamatif.
EXCLAMATÍV, -Ă, exclamativi, -e, adj. (În expr.) Propoziție exclamativă = propoziție care exprimă în mod spontan o stare afectivă (admirație, plăcere, surprindere, indignare, regret etc.). Propoziția: «Vai de mine și de mine, copila mea au străpuns-o turcii!» [CREANGĂ, A. 21] este exclamativă.
exclamatív adj. m., pl. exclamatívi; f. exclamatívă, pl. exclamatíve
exclamatív adj. m., pl. exclamatívi; f. sg. exclamatívă, pl. exclamatíve
EXCLAMATÍV adj. exclamator. (Ton ~.)
EXCLAMATÍV, -Ă adj. Care exprimă o exclamație. ◊ Propoziție exclamativă (și s.f.) = propoziție în care se exprimă o stare afectivă (admirație, bucurie, surprindere etc.). [< fr. exclamatif].
EXCLAMATÍV, -Ă adj. care exprimă o exclamație. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care exprimă o stare afectivă. (< fr. exclamatif)
EXCLAMATÍV ~ă (~i, ~e) Care exprimă o exclamație; propriu unei exclamații. ◊ Propoziție ~ă propoziție care exprimă în mod spontan o stare afectivă. [Sil. ex-cla-ma-tiv] /<fr. exclamatif
EXCLAMATIV adj. exclamator. (Ton ~.)
EXCLAMATÍV, -Ă adj. (< fr. exclamatif): în sintagmele cuvânt exclamativ, enunțiativă exclamativă, interogativă exclamativă, intonație exclamativă și propoziție exclamativă (v.).

Exclamativ dex online | sinonim

Exclamativ definitie

Intrare: exclamativ
exclamativ adjectiv
esclamativ