exclamație definitie

20 definiții pentru exclamație

esclamație sf vz exclamație
esclamațiune sf vz exclamație
exclamație sf [At: CR (1829), 2381/16 / V: (înv) esc~, esclamațiune, ~țiune, (îvr) exla~ / P: ex-cla~ / Pl: ~ii / E: fr exclamation, lat exclamatio, -onis] 1 Exclamare (1). 2 Cuvânt, propoziție, frază rostite pe un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică Si: exclamare (2). 3 (Rar; îs) Semn (sau, înv, punct) de ~ Semnul exclamării (3).
exclamațiune sf vz exclamație
exlamație sf vz exclamație
EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostite cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.
EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostite cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.
EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvînt, propoziție sau frază rostite cu o anumită intonație pentru a exprima o stare afectivă puternică. V. strigăt. După primele exclamații de surprindere, oprindu-se în loc, începură să-și dea amănunte unul despre altul. CAMIL PETRESCU, N. 32.
exclamáție (-ți-e) s. f., art. exclamáția (-ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (-ți-i-)
exclamáție s. f. (sil. -ți-e), art. exclamáția (sil. -ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (sil. -ți-i-)
EXCLAMÁȚIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)
EXCLAMÁȚIE s.f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită într-un anumit fel, cu o anumită modulație, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. [Gen. -iei, var. exclamațiune s.f. / cf. fr. exclamation, lat. exclamatio].
EXCLAMAȚIÚNE s.f. v. exclamație.
EXCLAMÁȚIE s. f. 1. cuvânt, propoziție, frază rostite cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. 2. figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamații (1), un sentiment puternic. (< fr. exclamation, lat. exclamatio)
EXCLAMÁȚIE ~i f. Cuvânt, propoziție sau frază care exprimă o stare afectivă puternică. /<fr. exclamation, lat. exclamatio, ~onis
exclamați(un)e f. strigăt de bucurie, de mirare, de surprindere: punct de exclamație, semnul acesta !
*exclamațiúne f. (lat. exclamátio, -ónis). Acțiunea de a exclama. Strigăt de bucurie, durere ș. a. Ret. O figură pin care exclamĭ, ca: O timpuri! O moravuri! (V. retorică). Semn de exclamațiune, semnu grafic care arată strigarea, compus dintr’un accent și un punct (!). – Și -áție și -áre.
EXCLAMAȚIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)
EXCLAMÁȚIE s. f. (cf. fr. exclamation, lat. exclamatio): cuvânt, propoziție sau frază rostită cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment.
exclamație (fr. exclamation „manifestare bruscă și puternică a vocii”), figură care constă dintr-un enunț, în proză sau versuri, prin care se exprimă un puternic sentiment de surpriză, de mânie, de bucurie etc. (I).

exclamație dex

Intrare: exclamație
exclamație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
esclamație
esclamațiune
exclamațiune
exlamație