excelență definitie

32 definiții pentru excelență

ecțelénție sf vz excelență
escelencie sf vz excelență
escelență sf vz excelență
escelenție sf vz excelență
escelință sf vz excelență
eselență sf vz excelență
eselenție sf vz excelență
eselință sf vz excelență
excelență sf [At: (sfârșitul sec. XVIII) LET. III, 257/4 / V: (înv) ~ție, exțelenție, exe~, exelenție, esc~, escelenție, escelin~, (îvr) exțeleanție, exelensie, escelencie, esel~, eselenție, eselință, ecțelenție, celenție / P: ex-ce~ / Pl: ~țe / E: fr excellence, lat excellentia] 1 (Adesea urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o persoană cu rang înalt Si: înălțime. 2 Titlu acordat ambasadorilor sau marilor demnitari de stat. 3 Înalt grad de superioritate. 4 (Îlav) Prin ~ În cel mai înalt grad Si: eminamente.
excelenție sf vz excelență
exelensie sf vz excelență
exelență sf vz excelență
exelenție sf vz excelență
exțeleanție sf vz excelență
exțelenție sf vz excelență
EXCELÉNȚĂ s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.
EXCELÉNȚĂ, excelențe, s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.
EXCELÉNȚĂ, excelențe, s. f. 1. (De obicei însoțit de «voastră», «sa») Titlu acordat miniștrilor și ambasadorilor în statele burgheze. 2. (Mai ales în loc. adj. și adv.) Prin excelență = în cel mai înalt grad, mai ales.
!Excelénța Sa loc. pr., g.-d. Excelénței Sále; pl. Excelénțele Lor
!Excelénța Voástră loc. pr., g.-d. Excelénței Voástre
Excelénță (termen de adresare) s. f.
excelénță (perfecțiune) s. f., g.-d. art. excelénței
*Excelénțele Voástre loc. pr.
Excelénța sa (voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Excelénței sále (voástre)
excelénță s. f., g.-d. art. excelénței; pl. excelénțe
Excelénță (termen de adresare) s. f.
Excelénțele lor s. f. art. pl. + pr.
EXCELÉNȚĂ s.f. 1. Titlu onorific care se dă în unele țări miniștrilor, ambasadorilor și (la catolici) episcopilor. 2. (Rar) Înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ◊ Prin excelență = în mod deosebit, mai ales. [Cf. fr. excellence, lat. excellentia].
EXCELÉNȚĂ s. f. 1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor. 2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ♦ prin ~ = în mod deosebit. (< fr. excellence, lat. excellentia)
EXCELÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter excelent; calitate foarte bună. 2) (în țările apusene) Titlu onorific, folosit și ca termen de reverență, acordat ambasadorilor, miniștrilor și demnitarilor bisericești. ◊ Prin ~ în mod foarte reprezentativ; în cel mai înalt grad; eminamente. [G.-D. excelenței] /<fr. excellence, lat. excellentia
excelență f. 1. grad înalt de perfecțiune; 2. titlu de onoare dat ambasadorilor; prin excelență, în gradul cel mai înalt.
*excelénță f., pl. e (lat. ex-cellentia). Distincțiune, eminență: excelența gustuluĭ. Titlu de onoare dat miniștrilor, miniștrilor plenipotențiarĭ și ambasadorilor. Pin excelență, cu distincțiune: un om pin excelență bun.

excelență dex

Intrare: excelență
excelență substantiv feminin
exțeleanție
escelenție
eselenție
eselență
escelencie
eselință
escelință
escelență
ecțelenție
excelenție
exelensie
exelență
exelenție
exțelenție