exasperare definitie

2 intrări

22 definiții pentru exasperare

exaspera [At: COSTINESCU / P: egza~ / Pzi: ~rez / E: fr exaspérer] 1-2 vtr A (se) enerva (5). 3-4 vtr A (se) irita peste măsură. 5 vt A sâcâi. 6-7 vtr A (se) intensifica.
exasperare sf [At: COSTINESCU / P: egza~ / Pl: ~rări / E: exaspera] 1 Stare de enervare Si: (rar) exasperat1 (1), exasperație (1). 2 Stare de iritare maximă Si: (rar) exasperat1 (2), exasperație (2). 3 (Îlav) (Până) la ~ Până la limită. 4 (Îal) La culme. 5 Sâcâire. 6 Intensificare.
EXASPERÁ, exasperez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva peste măsură; a scoate din sărite, a agasa. [Pr.: eg-zas-] – Din fr. exaspérer, lat. exasperare.
EXASPERÁRE, exasperări, s. f. Acțiunea de a exaspera și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Până la exasperare = până la ultima limită. [Pr.: eg-zas-] – V. exaspera.
EXASPERÁ, exasperez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva peste măsură; a scoate din sărite, a agasa. [Pr.: eg-zas-] – Din fr. exaspérer, lat. exasperare.
EXASPERÁRE, exasperări, s. f. Acțiunea de a exaspera și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Până la exasperare = până la ultima limită. [Pr.: eg-zas-] – V. exaspera.
EXASPERÁ, exasperez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A irita, a enerva peste măsură; a scoate din răbdări, din fire, din sărite. Ce ai, Bologa? izbucni în sfîrșit Varga, jicnit. M-ai exasperat cu muțenia! REBREANU, P. S. 11. ◊ (Cu privire la răbdare, nervi etc.) Fiecare mișcare îi pare înadins îndreptată împotriva ei, ca să-i exaspereze răbdarea. C. PETRESCU, C. V. 262.
EXASPERÁRE s. f. Acțiunea de a exaspera; enervare, iritare puternică. ◊ Loc. adv. Pînă la exasperare = pînă la ultima limită; la culme. Afișe imense, cu chipul lui mărit pînă la exasperare, acopereau zidurile marilor metropole. SAHIA, N. 66.
exasperá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exaspereáză
exasperáre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exasperắrii; pl. exasperắri
exasperá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exasperéz, 3 sg. și pl. exaspereáză
exasperáre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exasperării; pl. exasperări
EXASPERÁ vb. a despera, (înv.) a apelpisi. (Copilul ăsta mă ~.)
EXASPERÁRE s. desperare. (Stare de ~.)
EXASPERÁ vb. I. tr. A enerva tare, a aduce la desperare, a scoate din sărite. [Pron. eg-zas-. / < fr. exaspérer, cf. lat. exasperare].
EXASPERÁRE s.f. Acțiunea de a exaspera și rezultatul ei; desperare. [< exaspera].
EXASPERÁ vb. tr. a enerva, a irita peste măsură; a scoate din sărite. (< fr. exaspérer, lat. exasperare)
A EXASPERÁ ~éz tranz. A enerva peste măsură; a scoate din sărite. [Sil. ex-as-pe-ra] /<fr. exaspérer, lat. exasperare
exasperà v. a irita peste măsură.
*exasperéz v. intr. (fr. exaspérer, d. lat. ex-áspero, -áre, d. asper, aspru). Supăr grozav. V. refl. Mă supăr și perd răbdarea de tot. – Și egz- (după fr.).
EXASPERA vb. a despera, (înv.) a apelpisi. (Copilul ăsta mă ~.)
EXASPERARE s. desperare. (Stare de ~.)

exasperare dex

Intrare: exaspera
exaspera verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: exasperare
exasperare substantiv feminin