exaltare definitie

27 definiții pentru exaltare

esalta v vz exalta
esaltare sf vz exaltare
exalta [At: NEGULICI / V: (înv) esa~ / P: egz~ / Pzi: ~alt și ~tez / E: fr exalter, lat exaltare] 1 vt A lăuda. 2 vt A slăvi. 3 vt A glorifica. 4 vt A face să devină mai puternic. 5 vt A intensifica. 6-7 vtr A (se) entuziasma (1-2). 8-9 vtr A (se) înflăcăra.
exaltare sf [At: NEGULICI / P: egz~ / V: (înv) esa~ / Pl: ~tări / E: exalta] 1 Lăudare. 2 Slăvire. 3 Glorificare. 4 Întărire Si: exaltat1 (4), exaltație (4). 5 Intensificare. 6 Entuziasmare. 7 Extaz (1). 8 Stare de puternică excitație a spiritului provocată de un agent fizic, chimic sau de o impresie vie ori de un sentiment puternic Si: entuziasm (1), exaltație (8). 9 Operație de purificare a sărurilor, metalelor etc. prin îndepărtarea elementelor străine Si: exaltație (9). 10 (Fig) Înflăcărare. 11 (Înv; îs) ~a crucii Îînălțare a crucii. 12 (Înv) Înălțare pe tronul pontifical Si: (înv) exaltație (12). 13 (Mat; înv) Ridicare a unei cantități la una dintre puterile sale Si: (înv) exaltație (13). 14 (Înv) Exces de activitate a unui organ Si: (înv) exaltație (14).
EXALTÁ, exált, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) înflăcăra peste măsură; a (se) entuziasma. 2. Tranz. (Rar) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. [Pr.: eg-zal-] – Din fr. exalter, lat. exaltare.
EXALTÁRE, exaltări, s. f. 1. Entuziasm, încântare, înflăcărare, duse la paroxism. 2. (Rar) Slăvire, proslăvire, glorificare. [Pr.: eg-zal-] – V. exalta.
EXALTÁ, exált, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) înflăcăra peste măsură; a (se) entuziasma. 2. Tranz. (Rar) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. [Pr.: eg-zal-] – Din fr. exalter, lat. exaltare.
EXALTÁRE, exaltări, s. f. 1. Entuziasm, încântare, înflăcărare, duse la paroxism. 2. (Rar) Slăvire, proslăvire, glorificare. [Pr.: eg-zal-] – V. exalta.
EXALTÁ, exált, vb. I. Tranz. 1. A aduce (pe cineva) într-o stare de exaltare, a entuziasma, a înflăcăra peste măsură. Răsunetul limbii romîne îi exaltă pe toți. CĂLINESCU, E. 141. 2. (Rar) A lăuda peste măsură, a ridica în slavă, a proslăvi. A exalta meritele cuiva.
EXALTÁRE, exaltări, s. f. 1. Entuziasm, încîntare, înflăcărare duse la paroxism. Avocatul... căută să le documenteze că toată «minunea» e numai rezultatul exaltării religioase a copilului. REBREANU, P. S. 34. Deodat-a lui cîntare Vibrează lung de o stranie-exaltare. ALECSANDRI, P. III 266. 2. (Rar) Slăvire, proslăvire, glorificare.
exaltá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exáltă
exaltáre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exaltắrii; pl. exaltắri
exaltá vb. [x pron. gz], ind. prez. 3 sg. și pl. exáltă
exaltáre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exaltării; pl. exaltări
exaltá vb., ind. prez. pers. 1 exalt (exaltez)
EXALTÁ vb. v. cinsti, cânta, elogia, glorifica, lăuda, mări, omagia, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi, venera.
EXALTÁRE s. v. elogiere, glorificare, laudă, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire.
EXALTÁ vb. I. 1. tr., intr. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma puternic. 2. tr. (Rar) A lăuda, a ridica în slăvi. [Pron. eg-zal-, p.i. exált, 3,6 -tă. / < fr. exalter].
EXALTÁRE s.f. 1. Înflăcărare, entuziasm; încântare; exaltație. 2. (Rar) Slăvire, lăudare, glorificare. [< exalta].
EXALTÁ vb. I. tr., refl. a (se) înflăcăra, a (se) entuziasma puternic. II. tr. a slăvi, a glorifica. (< fr. exalter)
A EXALTÁ exált tranz. 1) A face să se exalte; a entuziasma; a antrena; a electriza; a însufleți; a înflăcăra; a anima. 2) A trata cu exaltație; a ridica în slăvi; a glorifica; a elogia; a slăvi; a cânta. /<fr. exalter, lat. exaltare
A SE EXALTÁ mă exált intranz. A se ridica deasupra unei stări de spirit ordinare; a căpăta tot mai mult suflet, elan; a se însufleți; a se înflăcăra; a se anima; a se entuziasma; a se antrena; a se electriza. /<fr. exalter, lat. exaltare
exaltà v. 1. a ridica în slava cerului, a lăuda mult; 2. a entuziasma, a încălzi peste măsură: a exalta imaginația.
*exált și éz, a v. tr. (lat. ex-altare, a înălța, a lăuda, d. altus, înalt). Laud grozav. Fig. Aprind, turbur: unele lecturĭ exaltă imaginațiunea. V. refl. Fam. Înebunesc. – Ob. egz- (după fr.).
*exaltațiúne f. (lat. exaltátio, -ónis). Acțiunea de a exalta. Excitare a mințiĭ. Turburare mentală. Starea omuluĭ exaltat. Exaltarea Cruciĭ, Înălțarea Cruciĭ (V. înălțare). – Ob. egz- (după fr.). Și -áție, dar ob. -áre.
exalta vb. v. CINSTI. CÎNTA. ELOGIA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. OMAGIA. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI. VENERA.
exaltare s. v. ELOGIERE. GLORIFICARE. LAUDĂ. LĂUDARE. MĂRIRE. PREAMĂRIRE. PREASLĂVIRE. PROSLĂVIRE. SLAVĂ. SLĂVIRE.

exaltare dex

Intrare: exalta (1 exalt)
exalta 1 exalt verb grupa I conjugarea I
esalta
Intrare: exaltare
exaltare substantiv feminin
esaltare
Intrare: exalta (1 exaltez)
exalta 1 exaltez verb grupa I conjugarea a II-a