exalare definitie

26 definiții pentru exalare

esala v vz exala
esalare sf vz exalare
exala [At: HELIADE O. I, 359 / V: exha~, (înv) esa~ / P: egza~ / Pzi: ~lez / E: fr exhaler, lat exhalare] 1 vt A emite substanțe gazoase. 2-3 vtr (D. mirosuri) A (se) împrăștia. 4 vt A degaja vapori Si: (îdt) a exabora (3). 5 vt A emana căldură. 6-7 vtr (Fîr; fig) A (se) exterioriza (1). 8-9 vtr (Fîr; fig) A (se) manifesta.
exalare sf [At: NEGULICI / V: exha~, (înv) esa~ / P: egza~ / Pl: ~lări / E: exala] 1 Emitere de substanțe gazoase Si: (rar) exalat1 (1), exalație (1). 2 Împrăștiere de mirosuri Si: (rar) exalat1 (2), exalație (2). 3 Degajare de vapori Si: (rar) exalat1 (3), exalație (3), (îdt) exaborare (2), exaborat1 (2). 4 Emanare de căldură Si: (rar) exalat1 (4), exalație (4). 5 (Fîr; fig) Exteriorizare (1). 6 (Fîr; fig) Manifestare.
exhala vt vz exala
exhalare sf vz exalare
EXALÁ, exál, vb. I. Tranz. 1. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). 2. Fig. A exterioriza, a manifesta, a exprima. [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.
EXALÁRE, exalări, s. f. Acțiunea de a exala; exalație. [Pr.: eg-za-] – V. exala.
EXALÁ, exál, vb. I. Tranz. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.
EXALÁRE, exalări, s. f. Acțiunea de a exala; exalație. [Pr.: eg-za-] – V. exala.
EXALÁ, exál, vb. I. Tranz. (Folosit de obicei la pers. 3) A emite, a degaja, a împrăștia (vapori, mirosuri etc.). O mumie neclintită exalînd miros de dezinfectante. C. PETRESCU, Î. II 47. ◊ (Poetic) Pe un nor de aur zboară ea cu fală; Un parfum de roze pasul ei exală. BOLINTINEANU, O. 42. ◊ Refl. Fig. (Rar) Umbra dulce a chipului ei, din care se exală un parfum de fericire. VLAHUȚĂ, O. A. III 65.
exalá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exálă
exaláre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. exalắrii; pl. exalắri
exalá vb. [x pron. gz], ind. prez. 3 sg. și pl. exálă
exaláre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. exalării; pl. exalări
EXALÁ vb. v. emana.
EXALÁRE s. v. emanație.
EXALÁ vb. I. tr. A răspândi, a împrăștia, a degaja (vapori, mirosuri etc.). [Pron. eg-za-, p.i. exál și -lez. / < fr. exhaler, cf. lat. exhalare].
EXALÁRE s.f. Acțiunea de a exala; exalație. [< exala].
EXALÁ vb. tr. a răspândi, a emana, a degaja vapori, mirosuri. (< fr. exhaler, lat. exhalare)
A EXALÁ exál tranz. (mirosuri, gaze, vapori etc.) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a emana. /<fr. exhaler, lat. exhalare
exalà v. 1. a scoate dela sine vapori, a degaja un miros: florile exală un miros plăcut; 2. fig. a manifesta în afară, a exprima cu vioiciune: a-și exala plângerile.
*exál și -éz, a v. tr. (lat. ex-hálo, -áre. V. inhalez). Emit, degajez: florile exală miros. Fig. Daŭ drumu: a-țĭ exala furia. – Ob. egz- (după fr.). V. duhnesc.
*exalațiúne f. (lat. ex-halátio, -ónis). Acțiunea de a exala. – Și -áție, dar ob. -áre.
EXALA vb. a degaja, a emana, a emite, a împrăștia, a răspîndi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.),
EXALARE s. degajare, emanare, emanație, emisiune, exalație, împrăștiere, răspîndire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.)

exalare dex

Intrare: exala (1 exal)
exala 1 exal verb grupa I conjugarea I
esala
exhala
Intrare: exalare
exalare substantiv feminin
esalare
exhalare
Intrare: exala (1 exalez)
exala 1 exalez verb grupa I conjugarea a II-a