esacerbație sf vz exacerbație

esacerbațiune sf vz exacerbație

exacerbație sf [At: COSTINESCU / V: ~iune, (înv) esa~, esacerbațiune / Pl: ~ii / E: fr exacerbation] (Liv) 1-3 Exacerbare (1-3). 4 (Liv) Exasperare (1).

exacerbațiune sf vz exacerbație

EXACERBÁȚIE, exacerbații, s. f. (Rar) Intensificare a unei dureri, a unei pasiuni etc.; exacerbare. – Din fr. exacerbation.

EXACERBÁȚIE, exacerbații, s. f. (Livr.) Intensificare a unei dureri, a unei pasiuni etc.; exacerbare. – Din fr. exacerbation.

!exacerbáție (rar) (e-xa-, -ți-e/ex-a-) s. f., art. exacerbáția (-ți-a), g.-d. art. exacerbáției; pl. exacerbáții, art. exacerbáțiile (-ți-i-)

exacerbáție s. f. (sil. -ți-e; mf. ex-), art. exacerbáția (sil. ți-a-), g.-d. art. exacerbáției; pl. exacerbáții, art. exacerbáțiile (sil. -ți-i-)

EXACERBÁȚIE s.f. (Liv.) Exacerbare; intensificare a unei dureri, a unei pasiuni. [Gen. -iei, var. exacerbațiune s.f. / < fr. exacerbation].

EXACERBAȚIÚNE s.f. v. exacerbație.

EXACERBÁȚIE s. f. exacerbare. (< fr. exacerbation)