evoluțiune definitie

20 definiții pentru evoluțiune

evoluciune sf vz evoluție
evoluție sf [At: (a. 1829) CR, 2561/30 / V: (rar) ~iune, (îvr) ~uciune / Pl: ~ii / E: fr évolution, lat evolutio, -onis] 1 (Înv) Mișcare de trupe, de flote sau de avioane în scopul executării unor schimbări de poziție în cadrul manevrelor militare. 2 Trecere printr-o serie de transformări, faze succesive spre o treaptă superioară Si: dezvoltare, evoluare (6), modificare, transformare. 3 (Blg) Transformare succesivă a speciilor de animale care are ca rezultat specii cu însușiri superioare. 4 Schimbare. 5 (Flz) Una dintre cele două forme ale procesului dialectic al mișcării în natură și în societate, constând din shimbări cantitative neînsemnate, imperceptibile, necontenite care pregătesc schimbări radicale, calitative. 6 Desfășurare. 7 Mod de manifestare, de desfășurare a unei activități (artistice, sportive etc.). 8 Succesiune a etapelor unei activități (artistice, sportive etc.). 9 (Med) Totalitatea diferitelor faze prin care trece o boală. 10 Evoluare (7). 11 (Ast) Mișcare completă de revoluție a unui astru în jurul altuia. 12 (Spc) Succesiunea schimbărilor de poziție a unui avion.
evoluțiune sf vz evoluție
EVOLÚȚIE, evoluții, s. f. 1. Dezvoltare. 2. Desfășurare, curs. 3. Deplasare prin mișcări largi (circulare). 4. (Biol.) Proces prin care, pornind de la cele mai primitive organisme, s-a ajuns la diversitatea de astăzi a lumii vii. – Din fr. évolution, lat. evolutio.
EVOLÚȚIE, evoluții, s. f. 1. Dezvoltare. 2. Desfășurare, curs. 3. Deplasare prin mișcări largi (circulare). – Din fr. évolution, lat. evolutio, -onis.
EVOLÚȚIE, evoluții, s. f. 1. (Fil.; spre deosebire de revoluție) Una dintre cele două forme ale procesului dialectic al mișcării în natură și în societate, constînd din schimbări cantitative neînsemnate, imperceptibile, necontenite, care pregătesc schimbările radicale, calitative. Din punctul de vedere al metodei dialectice, evoluția și revoluția, schimbările cantitative și cele calitative sînt două forme necesare ale uneia și aceleiași mișcări. STALIN, O. I 321. Evoluția pregătește revoluția, creîndu-i terenul, iar revoluția desăvîrșește evoluția, contribuind la activitatea ei mai departe. id. ib. 312. 2. Dezvoltare. V. progres. Filozofia marxistă este pilda cea mai vie a progresului în evoluția cunoașterii și a societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 176, 2/6. 3. (În opoziție cu stagnare) Desfășurare, curs. Boala are o evoluție normală. 4. Faptul de a evolua (2); mișcare largă, de obicei circulară. Îi priveam și eu [țiparii] între mii de alte vietăți al căror secret nu-l cunoșteam și mi-a rămas și astăzi taină, – și le urmăream evoluțiile subt umbra apei ușor aburită de sfîrșitul ploii. SADOVEANU, Î. A. 67.
evolúție (-ți-e) s. f., art. evolúția (-ți-a), g.-d. art. evolúției; pl. evolúții, art. evolúțiile (-ți-i-)
evolúție s. f. (sil. -ți-e), art. evolúția (sil. -ți-a), g.-d. art. evolúției; pl. evolúții, art. evolúțiile (sil. -ți-i-)
EVOLÚȚIE s. 1. devenire, dezvoltare, modificare, prefacere, schimbare, transformare. (Procesul ~.) 2. v. progres. 3. curs, desfășurare, dezvoltare, mers, (Munt.) șiretenie. (~ evenimentelor.)
Evoluție ≠ involuție, regres
EVOLÚȚIE s.f. 1. Evoluare, dezvoltare, schimbare, transformare. 2. (spec.) Proces cu caracter istoric constând mai ales într-o formă a dezvoltării, care presupune acumulări cantitative treptate, obiective și subiective, în viața socială și care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluție. 3. Desfășurare, curs. 4. Mișcare largă (mai ales circulară); mișcare de ansamblu executată de o trupă, de o navă, de un avion etc. [Var. evoluțiune s.f. / cf. fr. évolution, it. evoluzione, lat. evolutio].
EVOLUȚIÚNE s.f. v. evoluție.
EVOLÚȚIE s. f. 1. formă de dezvoltare care presupune acumulări cantitative treptate, obiective și subiective, în viața socială și care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluție. ♦ teoria ~ i emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă. 2. dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei ființe etc. 3. desfășurare, curs. 4. mișcare largă (circulară); mișcare de ansamblu executată de o trupă, de o navă, un avion etc. (< fr. évolution, lat. evolutio)
EVOLÚȚIE ~i f. 1) la sing. Modificare treptată a calității spre un nivel superior; dezvoltare. ~a speciilor. 2) Curs al unei acțiuni, al unui proces; desfășurare. ◊ În ~ în curs de dezvoltare. 3) (despre avioane, nave) Mișcare largă (mai ales circulară) în jurul unui punct fix. 4) (despre trupe militare) Schimbare de poziție; regrupare tactică și strategică; manevră. 5) (despre sportivi, artiști) Prezentare în fața publicului. [G.-D. evoluției] /<fr. évolution, lat. evolutio, ~onis
evoluți(un)e f. 1. transformare succesivă, desvoltarea societăților și a civilizațiunii; 2. mișcare ce fac trupele sau bastimentele spre a lua o nouă dispozițiune.
*evoluțiúne f. (lat. evolútio, -ónis, d. evólvere, evolútum, a desfășura. V. boltă). Mișcărĭ, manevre ale uneĭ trupe, uneĭ corăbiĭ ș. a. Fig. Transformare succesivă a speciilor animale, a societăților, a partidelor politice ș. a.: Darwin a susținut doctrina evoluțiuniĭ. – Și -úție (rus. evolĭúciĭa).
EVOLUȚIE s. 1. devenire, dezvoltare, modificare, prefacere, schimbare, transformare. (Procesul ~.) 2. dezvoltare, înaintare, progres, propășire, mers-înainte, (pop.) ridicare, săltare, (înv.) pricopsire, progresie, prohorisire, (fig.) creștere. (~ societății.) 3. curs, desfășurare, dezvoltare, mers, (Munt.) șiretenie. (~ evenimentelor.)
EVOLUȚIE mișcare de ansamblu executată de o aeronavă.
EVOLÚȚIE (< fr. {i}; {s} lat. evolutio „desfășurare”) s. f. 1. (BIOL.) Transformare a unei specii în altă specie fie prin anageneză (modificări progresive), fie prin cladogeneză (ramificare a unei specii în două specii fiice, fiind cel mai important mecanism evolutiv). Speciația presupune prezența unui factor care împiedică încrucișarea populațiilor primare. Fără izolare reproductivă este imposibilă apariția unor noi specii. Ulterior, intervin alți factori – procese genetice, întâmplătoare migrații care fac ireversibil acest proces. Conform teoriei sintetice a evoluției, toate caracterele sunt rezultatul acțiunii selecției naturale, care permite adaptarea la mediu. Se presupune însă că numeroase gene s-au fixat întâmplător, în absența selecției naturale, fiind astfel neutre selectiv. V. evoluționism. 2. (FILOZ.) Proces de schimbare în cadrul căruia ultima stare apare ca o continuare a stărilor precedente, păstrând identitatea și individualitatea entității originare. ◊ E. culturală = proces de schimbări culturale, într-o societate, marcat de trecerea de la forme simple la forme complexe. E. socială = dezvoltarea instituțiilor și a formelor de relații sociale urmărind o succesiune proiectată de stadii. 3. Produsul final al unui proces evolutiv. ♦ Teoria evoluției emergente = teorie evoluționistă elaborată de S. Alexander și C.L. Morgan susținând că apariția noilor calități (viața spiritul) este absolut spontană și neprevăzută, datorându-se reorganizării entităților preexistente. 4. Dezvoltare (2). 5. Desfășurare, curs1 (II 2). 6. (COREGR.) Deplasare prin mișcări largi (circulare).
EVOLÚȚIE s. f. (cf. fr. évolution, it. evoluzione, lat. evolutio): dezvoltare a limbii bazată pe schimbări cantitative necontenite, premergătoare schimbărilor calitative. ◊ ~ fonétică: modificare, prin acumulări cantitative, treptate, a unui sunet, a unui grup de sunete sau a întregului sistem fonetic al unei limbi. Astfel: trecerea lui n la n’ (n muiat) și apoi la i semivocalic în cuvântul latinesc cúneus care, prin formele intermediare cúneu (cu dispariția consoanei finale -s), cunú, cun’ (păstrată regional în Banat), cúiu, a ajuns la forma literară de azi cui. ◊ ~ semántică: modificare a sensului inițial al unui cuvânt sau adăugare de sensuri noi (secundare) la sensul inițial și fundamental al cuvântului. Astfel, sensul inițial al cuvântului latinesc familia „familie” a fost modificat odată cu evoluția sa la cuvântul românesc femeie „persoană de sex feminin”. ◊ ~ gramaticálă: modificare a structurii gramaticale, a elementelor de ordin gramatical sau adăugare de noi elemente gramaticale la cele moștenite din latină. Astfel, din cele cinci declinări ale substantivului latinesc, în limba română au rămas numai trei; în loc de trei grupe de adjective (cu o terminație, cu două terminații și cu trei terminații), cum avea latina, limba română are doar două grupe (cu o terminație și cu două terminații; cele șase cazuri latinești s-au redus în limba română la cinci, prin pierderea ablativului, funcțiile acestuia preluându-le acuzativul etc.

evoluțiune dex

Intrare: evoluție
evoluție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
evoluciune
evoluțiune