evingere definitie

2 intrări

11 definiții pentru evingere

evince v vz evinge
evinge vt [At: HAMANGIU, C. C. 262 / V: (înv) ~nce / Pzi: eving / E: fr évincer, lat evincere] 1 (Îdt) A învinge. 2 (Îdt) A înlătura. 3 (Jur) A prelua, prin evicțiune, un drept de proprietate.
evingere sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: evinge] 1 (Nob) Învingere. 2 (Nob) Înlăturare. 3 (Jur) Preluare, prin evicțiune, a unui drept de proprietate.
EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).
EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. (Despre o persoană) A face ca o altă persoană să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).
evínge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. evínge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.)
evínge vb., ind. prez. 3 sg. evínge
EVÍNGE vb. tr. (jur.; despre o persoană) a face ca o altă personaă să sufere o evicțiune. (după lat. evincere)
A EVÍNGE evíng tranz. rar (persoane) A supune unei evicțiuni; a face să sufere o evicțiune. /<lat. evincere
*evicțiúne f. (lat. e-víctio, -ónis). Jur. Acțiunea de a evinge. – Și evícție și evíngere.
*evíng, -víns, a -vínge v. tr. (lat. e-vingere. V. în-ving). Exclud, resping. Jur. Deposedez pin lege.

evingere dex

Intrare: evinge
evinge verb grupa a III-a conjugarea a X-a
evince
Intrare: evingere
evingere infinitiv lung