Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru evinge

evince v vz evinge
evinge vt [At: HAMANGIU, C. C. 262 / V: (├«nv) ~nce / Pzi: eving / E: fr ├ęvincer, lat evincere] 1 (├Ädt) A ├«nvinge. 2 (├Ädt) A ├«nl─âtura. 3 (Jur) A prelua, prin evic╚Ťiune, un drept de proprietate.
EV├ŹNGE, ev├şng, vb. III. Tranz. A face pe cineva s─â sufere o evic╚Ťiune. ÔÇô Din lat. evincere (dup─â ├«nvinge).
EV├ŹNGE, ev├şng, vb. III. Tranz. (Despre o persoan─â) A face ca o alt─â persoan─â s─â sufere o evic╚Ťiune. ÔÇô Din lat. evincere (dup─â ├«nvinge).
ev├şnge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ev├şnge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.)
ev├şnge vb., ind. prez. 3 sg. ev├şnge
EV├ŹNGE vb. tr. (jur.; despre o persoan─â) a face ca o alt─â persona─â s─â sufere o evic╚Ťiune. (dup─â lat. evincere)
A EV├ŹNGE ev├şng tranz. rar (persoane) A supune unei evic╚Ťiuni; a face s─â sufere o evic╚Ťiune. /<lat. evincere
*ev├şng, -v├şns, a -v├şnge v. tr. (lat. e-vingere. V. ├«n-ving). Exclud, resping. Jur. Deposedez pin lege.

Evinge dex online | sinonim

Evinge definitie

Intrare: evinge
evinge verb grupa a III-a conjugarea a X-a
evince