evidența v vz evidenția

evidenția [At: LM / P: ~ți-a / V: (nob) ~ța / Pzi: ~iez / E: evidență] 1 vt A scoate în evidență. 2 vt A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute (în muncă) de cineva. 3 vr A se remarca.

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidență.

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidență.

EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. A se deosebi, a se distinge. În mișcarea de întreceri s-au evidențiat foarte multe femei, care au dat dovadă de avînt în muncă și de inițiativă creatoare. REZ. HOT. I 64. 2. Tranz. A recunoaște oficial și a cita meritele și succesele obținute în muncă de cineva, pentru a-l recompensa în acest fel și a stimula pe tovarășii săi de lucru. În gardă, își îndeplinise datoria cu atîta tragere de inimă încît l-a evidențiat în scris ofițerul. V. ROM. noiembrie 1953, 131. – Pronunțat: -ți-a.

evidențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 evidențiáză, 1 pl. evidențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să evidențiéze; ger. evidențiínd (-ți-ind)

evidențiá vb. (sil. -ti-a), ind. prez. 1 sg. evidențiéz, 3 sg. și pl. evidențiáză, 1 pl. evidențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. evidențiéze; ger. evidențiínd (sil. -ți-ind)

EVIDENȚIÁ vb. 1. v. profila. 2. v. contura. 3. v. remarca. 4. v. afirma. 5. v. accentua. 6. a reieși, a se reliefa. (Se ~ un anumit patos în poezia lui.)

A evidenția ≠ a ascunde, a masca

EVIDENȚIÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) distinge, a (se) remarca. 2. tr. A sublinia, a face ca un lucru să apară clar; a pune în evidență. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. [< evidență].

EVIDENȚIÁ vb. I. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca. II. tr. 1. a sublinia, a pune în evidență. 2. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva. (< evidență + -ia)

A EVIDENȚIÁ ~éz tranz. 1) A face să se evidențieze; a scoate la iveală; a reliefa; a remarca; a vădi; a decela. 2) (meritele sau succesele unei persoane) A recunoaște în mod oficial. /Din evidență

A SE EVIDENȚIÁ mă ~éz intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se distinge; a se remarca; a se afirma; a se impune; a se ilustra; a se excela; a bria; a străluci. /Din evidență

*evidențiéz v. tr. (d. evident. Cp. cu cadențez, influențez). Barb. răŭ format. Vădesc, scot în evidență. V. conferențiez.

EVIDENȚIA vb. 1. a se contura, a se delimita, a se desena, a se desluși, a se distinge, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Imaginea ei se ~ în lumina asfințitului.) 2. a contura, a mula, a reliefa. (Rochia îi ~ corpul.) 3. a se deosebi, a se distinge, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (înv.) a (se) însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea lui?) 4. a se afirma, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.) 5. a accentua, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 6. a reieși, a se reliefa. (Se ~ un anumit patos în poezia lui.)