eventiv definitie

11 definiții pentru eventiv

eventiv, ~ă sn, a [At: DM / Pl: ~i, ~e / E: fr éventif] 1-2 (Grm; șîs verb reflexiv ~) (Verb reflexiv) care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiecul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea.
EVENTÍV, -Ă, eventivi, -e, adj. (Gram.; în sintagma) Verb reflexiv eventiv (și substantivat, n.) = verb reflexiv care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea. – Din fr. éventif.
EVENTÍV, eventive, adj. (Gram.; în sintagma) Verb reflexiv eventiv (și substantivat, n.) = verb reflexiv care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea. – Din fr. éventif.
EVENTÍV, eventive, adj. n. (În expr.) Verb reflexiv eventiv = verb la diateza reflexivă care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că se transpune în altă stare decît aceea în care se găsea. «A se întrista» e un verb reflexiv eventiv. ◊ (Substantivat) Eventivul este foarte apropiat de incoativ. GRAM. ROM. I 247.
eventív1 adj. m., pl. eventívi; f. eventívă, pl. eventíve
eventív2 s. n., pl. eventíve
eventív adj. m., pl. eventívi; f. sg. eventívă, pl. eventíve
eventív s. n., pl. eventíve
EVENTÍV adj.n. Verb reflexiv eventiv (și s.n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului. [< fr. éventif].
EVENTÍV adj. verb reflexiv ~ (și s. n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului. (< fr. éventif)
EVENTÍV, -Ă adj. (< fr. éventif): în sintagma reflexiv eventiv (v.).

eventiv dex

Intrare: eventiv
eventiv adjectiv substantiv neutru