evantai definitie

26 definiții pentru evantai

evantai sn [At: HELIADE, D. J. 9/11 / V: ~aliu, (rar) ~l, (îvr) evăntail, evăntaliu, eventail, eventaliu, evântaliu (pl: ~ii) / Pl: ~e și ~uri / E: fr éventail] 1 Obiect confecționat din pene sau din fâșii de hârtie, de pânză etc. pliabile, dispuse radial și montate pe un mâner, care, prin agitare, produce răcoare. 2 (Înv) Apărătoare. 3-4 (Îljv) În ~ In formă de raze care se răspândesc dintr-un punct în semicerc. 5 (Rar) Ansamblu de lucruri diverse din aceeași categorie.
evantail sn vz evantai
evantaliu sn vz evantai
evăntail sn vz evantai
evăntaliu sn vz evantai
evântaliu sn vz evantai
eventail sn vz evantai
eventaliu sn vz evantai
EVANTÁI, evantaie, s. n. Obiect pliabil, în formă de semicerc, executat din hârtie, mătase, pene etc., folosit mai ales de femei pentru a-și face vânt și a se apăra de căldură. ◊ Loc. adj. și adv. În evantai = în formă de raze care pornesc dintr-un punct și formează un semicerc. [Var.: evantáliu s. n.] – Din fr. éventail.
EVANTÁLIU s. n. v. evantai.
EVANTÁI, evantaie, s. n. Obiect pliabil, în formă de semicerc, executat din hârtie, mătase, pene etc., folosit mai ales de femei pentru a-și face vânt și a se apăra de căldură. ◊ Loc. adj. și adv. În evantai = în formă de raze care pornesc dintr-un punct și formează un semicerc. [Var.: evantáliu s. n.] – Din fr. éventail.
EVANTÁLIU s. n. v. evantai.
EVANTÁI, evantaie și evantaiuri, s. n. Obiect în formă de semicerc, executat din hîrtie, pene, pînză sau dantelă, care se folosește pentru a-și face vînt și a se apăra de căldură. Prefectul își rotise privirile asupra șirului de femei în mătăsuri care fluturau evantaiurile de dantelă neagră sau de pene. DUMITRIU, B. F. 160. Mișcîndu-și uriașele-i urechi ca niște evantaiuri, [elefantul] și-a întins trompa, zguduind cu putere gratiile. ANGHEL, PR. 115. ◊ Loc. adj. și adv. În evantai = în formă de raze care pornesc dintr-un punct și formează un semicerc. Păunul are coada în evantai. ▭ [Toamna] Risipește-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte. TOPÎRCEANU, B. 53. – Scris și: (după franțuzește) evantail (NEGRUZZI, S. III 65). – Variantă: evantáliu (BART, E. 101, ANGHEL-IOSIF, C. L. 9, HOGAȘ, H. 109) s. n.
EVANTÁLIU s. n. v. evantai.
evantái s. n., pl. evantáie
evantái s. n., pl. evantáie
EVANTÁI s. (înv. și pop.) apărătoare, (înv.) vânturar.
EVANTÁI s.n. Obiect (de formă semicirculară) confecționat din hârtie, din pene, din fildeș etc. cu care își fac vânt, spre a se răcori, mai ales femeile. ◊ În evantai = în forma unor raze care se răspândesc dintr-un punct în semicerc. [Pl. -ie, -iuri, var. evantaliu s.n. / < fr. éventail].
EVANTÁLIU s.n. v. evantai.
EVANTÁI s. n. 1. obiect (semicircular) din hârtie, pene etc., cu care își fac vânt femeile. ♦ în ~ = în forma unor raze care se răspândesc dintr-un punct în semicerc. 2. (fig.) ansamblu de lucrări diverse ale aceleiași categorii. (< fr. éventail)
EVANTÁI ~ie n. Obiect pliabil în formă semicirculară, confecționat din diferite materiale și folosit (mai ales de femei) pentru a-și face vânt, spre a se răcori. ◊ În ~ în formă de raze ce formează un semicerc. /<fr. évantail
evantaliu n. apărătoare (= fr. éventail).
*evantáliŭ n. (fr. éventail, d. vent, vînt). Un fel de ecran care se închide și se deschide și cu care-țĭ facĭ vînt cînd țĭ-e cald. – Și -áĭ, pl. aĭe.
EVANTAI s. (înv. și pop.) apărătoare, (înv.) vînturar.
a face evantai expr. (d. femei) a se purta în așa fel încât să atragă privirile bărbaților.
a se face evantai expr. (d. femei) a se purta în așa fel încât să atragă privirile bărbaților.

evantai dex

Intrare: evantai
evantai 2 pl. -uri substantiv neutru
evantai 1 pl. -e substantiv neutru
evantaliu
evantail
evăntaliu
evăntail
evântaliu
eventail
eventaliu