european definitie

46 definiții pentru european

est-european, ~ă [At: LOVINESCU, C. VIII, 205 / Pl: ~eni, ~ene / E: est + european] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Europei de Est. 3-4 smf, a (Om) originar din Europa de Est. 5 smp Populația care locuiește în Europa de Est. 6-7 a Care aparține Europei de Est sau est-europenilor (5). 8-9 a Privitor la Europa de Est sau la est-europeni (5). 10-11 a Care este specific Europei de Est sau est-europenilor (5). 12 a Care provine din Europa de Est Si: estic, oriental, răsăritean.
european, ~ă [At: CHREST. ROM. 9/22 / V: (înv) evr~ (Pl: evropeni, ~ne) / P: e-u-ro-pean / Pl: ~eni, ~ene, (îvr) ~i, ~e / E: fr européen] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Europei sau este originară de acolo Si: europeu (1-2). 3-4 a Care aparține Europei sau europenilor (1) Si: europeu (3-4), (înv) europenesc. 5-6 a Referitor la Europa sau europeni (1) Si: europeu (5-6), (înv) europenesc. 7 a Originar din Europa Si: europeu (7), europesc, (înv) europenesc. 8 smp Populația continentului Europa. 9 sfp Campionate la care participă țări europene (3). corectată
europeancă sf [At: CADE / P: e-u-ro-pean-că / Pl: ~ence / E: european + -că] 1-2 Femeie originară din Europa sau care locuiește în Europa.
evropean, ~ă smf, a vz european
EUROPEÁN, -Ă, europeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Europei. 2. Adj. Care aparține Europei sau europenilor (1), privitor la Europa ori la europeni; europenesc. [Pr.: e-u-] – Din fr. européen.
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.
EUROPEÁN, -Ă, europeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Europei. 2. Adj. Care aparține Europei sau populației ei, privitor la Europa sau la populația ei; europenesc. [Pr.: e-u-] – Din fr. européen.
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte scrise, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin mileniul III a Cr. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indoeuropéen.
EUROPEÁN1, -Ă, europeni, -e, adj. Din Europa, referitor la Europa. Popor european. – Pronunțat: e-u-ro-pean.
EUROPEÁN2, -Ă, europeni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Europa. – Pronunțat: e-u-ro-pean.
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj. (Lingv.; mai ales în expr.) Limbă indo-europeană = limbă neatestată în texte și considerată ca bază a familiilor de limbi romanice, slave, germanice, indo-iraniene etc.
est-europeán (est-e-u-, -pean) adj. m., s. m., pl. est-européni; adj. f., s. f. est-europeánă, pl. est-européne
!europeán (e-u-, -pean) adj. m., s. m., pl. européni; adj. f., s. f. europeánă, pl. européne
índo-europeán (-e-u-, -pean) adj. m., pl. índo-européni; f. índo-europeánă, pl. índo-européne
índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
est-europeán adj. → european
europeán s. m., adj. m. (sil. e-u-, -pean), pl. européni; f. sg. europeánă, pl. européne
indo-europeán adj. m., s. m. european
indo-europeánă (limba) s. f. (sil. -e-u-, -pea-), g.-d. art. indo-europénei
EUROPEÁN adj. (înv.) europenesc. (Probleme specific ~.)
INDO-EUROPEÁN, -Ă s.m. și f. Nume dat unui grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. // adj. Care aparține acestui grup etnolingvistic; referitor la acest grup. [Pron. -pean. / cf. fr. indo-européen].
EUROPEÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Europa. II. adj. care aparține Europei; referitor la comunitatea ecomonică și politică a Europei unificate. (< fr. européen)
INDO-EUROPEÁN, -Ă I. s. m. f. grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. II. adj. referitor la aceste limbi sau la populațiile care le vorbeau. (< fr. indo-européen)
europeán (europeánă), adj. – Care aparține Europei, privitor la Europa. – Var. (înv.) evropean. De la Europa (sec. XIX) și înainte de la Evropa, cu fonetism gr. (sec. XVII). – Der. europenesc (var. evropenesc), adj. (european): europenește (var. evropenește), adv. (ca europenii).
EUROPEÁN1 ~eánă (~éni, ~éne) Care aparține Europei sau populației ei; din Europa. [Sil. e-u-ro-pean] /<fr. européen
EUROPEÁN2 ~eánă (~éni, ~éne) Persoană care face parte din populația de bază a Europei sau este originară din Europa. [Sil. e-u-ro-pean] /<fr. européen
Indo-european a. care aparține Indiei și Europei: se zice de grupul de limbi numite și arice: sanscrita, zenda, greaca, latina, celtica, germana, slava.
*eŭropeán, -ă s., pl. enĭ, ene (d. Eŭropa), și eŭropéŭ, -ée, s., pl. eĭ, ee (lat. Europaeus, vgr. Europaîos). Locuitor din Eŭropa. Adj. Popoarele eŭropene saŭ eŭropee. (Ca adj., cu județean).
*indo-eŭropeán, -ă s., pl. enĭ, ene, indo-eŭropeŭ, -éĭe s., pl. eĭ, eĭe și indo-germán, -ă s. Om din familia indoeŭripeĭe, Ar (Aryas). Adj. Popoarele indo-eŭropeĭe (V. europeŭ). – Aceste popoare se numesc indo-eŭropeĭe fiind-că se întind din India pînă la extremitatea Eŭropeĭ. Germaniĭ le numesc indo-germane. Ele sînt: Indieniĭ (Hindu), Iranieniĭ (Perșiĭ), Armeniĭ, Greciĭ, Albanejiĭ, Italiĭ (Latiniĭ), Celțiĭ, Germaniĭ (Germanĭ, Anglo-Saxonĭ și Scandinavĭ), Litvaniĭ și Slaviĭ.
EUROPEAN adj. (înv.) europenesc. (Probleme specific ~.)
ACADEMIA SPAȚIALĂ EUROPEANĂ (A.S.E., în engl. European Space Agency – E.S.A.), organizație europeană creată în 1980, cu sediul la Paris, în scopul asigurării și dezvoltării cooperării, exclusiv pașnice, între statele europene în domeniile cercetării și tehnologiei spațiale. A.S.E. îți desfășoară activitatea în trei centre: Noordwijk ann Zee (Olanda), Darmstadt (Germania) și Frascati (Italia). Are 13 membri.
ASOCIÁȚIA EUROPEANĂ A LIBERULUI SCHIMB (A.E.L.S.; în engl.: European Free Trade Association – E.F.T.A.), organizație guvernamentală regională, cu sediul la Geneva, creată în 1960, din inițiativa Marii Britanii, ca o contramăsură față de înființarea Comunității Economice Europene (C.E.E.), în scopul extinderii comerțului între statele membre (Austria, Elveția, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Suedia și Finlanda). Din A.E.L.S. au făcut parte Danemarca, Irlanda și Marea Britanie, pînă în 1973 și Portugalia, pînă în 1986, cînd s-a decis aderarea lor la C.E.E.
ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE STUDII SUD-EST EUROPENE (A.I.S.S.E.E.), organism științific neguvernamental, creat din inițiativa României, în 1963, cu sediul la București. Are ca scop promovarea studiilor din sud-estul european în domeniul științelor umanistice. Publică un buletin.
BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII (Banque Européene d’investissement/ European Investment Bank; B.E.I.), instituție bancară a Comunității Economice Europene, cu sediul la Luxemburg, înființată în 1958, pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare a țărilor membre, precum și a altor țări.
BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE (B.E.R.D.), instituție financiară interguvernamentală la care participă 39 de state, creată în 1991, la Londra, în scopul efectuării de operațiuni de credit pentru țările Europei Centrale și de Est. Este condusă de un consiliu al guvernatorilor, format din reprezentanții țărilor membre. Are un capital inițial de 10 miliarde ECU (12 miliarde dolari).
CÎMPIA EST-EUROPEANĂ, unitate fizico-geografică de mari dimensiuni între M-ții Ural, M. Barents la N și rîul Emba la E, M. Caspică, M-ții Caucaz și Marea Neagră la S și Cîmpia Germano-poloneză la V. Supr.: c. 4 mil. km2. Lungime max.: c. 2.600 km. Lățime max.: c. 2.200 km. Înălțimea medie: c. 170 m. Aspectul monoton al reliefului este întrerupt de numeroase regiuni mai înalte și puternic fragmentate caracteristice Platformei Est-Europene, În NE cîmpiei se află Colinele Timan, iar în centru Pod. Central Rusesc (cu alt. medii de 200-300 m), Pod. Volgăi (370 m) și Pod. Kamei. În S se găsește Pod. Donețului, iar în SV Pod. Volhino-Podolic, cu alt. max. de 525 m. Cuprinde în N cîmpiile Pecioarei și Dvinei de Nord, în centru cîmpiile cîmpiile Pribaltice, Polesiei, Moscovei, Vetliugăi și podișurile Valdai, Smolensk și Kamei, iar în S cîmpiile Niprului, Pontică, Crimeii, Doneț-Don și podișurile Volhino-Podolic și Central-Rusesc. Drenată de fl. Nipru, Nistru, Don, Volga, Ural, Dvina de Vest, Pecioara ș.a. Este bogată în zăcăminte de fier, polimetale, metale rare, cărbuni, fosfați, sare gemă, săruri de potasiu și petrol. Cunoscută și sub numele de Cîmpia Rusă.
CÎMPIA EUROPEANĂ, cîmpie care se întinde de la Oc. Atlantic la M-ții Ural și care cuprinde Cîmpia Franceză în V, Cîmpia Germano-Poloneză și Cîmpia Est-Europeană.
COMUNITATE ECONOMICĂ EUROPEANĂ (Communauté Economique Européene, C.E.E.) (PIAȚA COMUNĂ), organizație internațională guvernamentală, de integrare economică, cu sediul la Bruxelles, creată în urma semnării Tratatului de la Roma din 1957 (intrat în vigoare în 1958) în scopul creării unei piețe comune prin armonizarea politicilor economice și eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și a capitalurilor statelor membre. Face parte, alături de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și de Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, din Comunitățile Europene, fiecare din aceste trei organizații continuînd să posede o structură proprie, avînd mai multe organe principale comune (v. Comunitățile Europene). Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg, Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie în 1973, Grecia din 1981, Spania și Portugalia din 1986. Acorduri încheiate de C.E.E.: acord de uniune vamală cu A.E.L.S. (intrat în vigoare în 1977) și acorduri comerciale comerciale bilaterale cu state membre A.E.L.S. (Austria, Elveția, Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda); acorduri de asociere (membru asociat) cu Turcia (1964), Malta (1971), Cipru (1972), Ceho-Slovacia, Polonia, Ungaria în 1991. România a semnat un nou acord de cooperare economică cu C.E.E. în 1991. Sisteme de preferință generalizate adoptate de C.E.E.: în 1971 pentru 91 de țări în curs de dezvoltare, extins ulterior la 126 de țări și 22 terit. dependente și neautonome (în 1980 este adoptat un nou sistem de preferințe generalizate pentru perioada 1981-1985). În 1985 este adoptat Actul unic european care elimină restricțiile fiscale și armonizează legile de funcționare a societăților anonime pentru realizarea completă a pieții interne comunitare pînă în 1992.
COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ȘI OȚELULUI (C.E.C.O.), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunității Europene. Fondată prin Tratatul de la Paris din 1951, își începe activitatea în 1952, în scopul formării unei piețe comune a cărbunelui și a produselor siderurgice, în vederea unei repartizări mai judicioase a producției și a creșterii productivității muncii în statele membre. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).
COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE (EURATOM), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunităților Europene. Fondată prin Tratatul separat de la Roma din 1957, își începe activitatea în 1958, în scopul coordonării politicilor statelor membre în domeniul cercetării nucleare și al creării unei piețe comune pentru materialele și echipamentele nucleare. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).
COMUNITĂȚILE EUROPENE, sistem de organizații internaționale guvernamentale, cu sediul la Bruselles, creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat în vigoare în 1967, în scopul coordonării activității a trei entități: Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.), Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Tote cele trei comunități au aceiași membri și aceleași organe principale. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxenburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986). Principalele organe sînt Comisia Comunităților Europene, Consiliul European (format din șefi de state și de guvern), Consiliul Ministerial, Parlamentul (Vest-) European (Adunarea Europeană), Curtea de Justiție și Curtea de Control Financiar. Alte organe comune: Banca Europeană de Investiții, Comitetul Economic și Social, Fondul European de Cooperare Monetară ș.a. În 1971, Consiliul Ministerial a adoptat un program privind realizarea unei uniuni economice și monetare, în vederea deplasării treptate a centrelor de decizie economică de pe plan național pe plan comunitar și a creării unui sistem monetar de flotare concertată.
INDO-EUROPEÁN, -Ă (< fr.) adj., s. m. pl. 1. Adj. Limbi indo-europene = cea mai mare familie de limbi vorbite din lume cuprinzând majoritatea limbilor din Europa și multe din Asia, răspândite în America și Australia, iar ca limbi secundare în Africa și Oceania. Sunt vorbite de c. jumătate din populația grobului. Reprezintă continuarea unei limbi neatestate, dar care a fost reconstituită, începând din sec. 19, prin metoda comparativ-istorică (Fr. Bopp fiind cel care i-a stabilit principalele trăsături). Numeroasele ei ramuri sunt grupate în două tipuri: kentum (greacă, italică – din principala ei reprezentantă, latina, derivă ramura romanică actuală – celtică, germanică, iliră, toharică, hitită) și satem (indo-iraniană, armeană, slavă, baltică, tracă, frigiană). Denumirea de i.-e. (dată de Th. Young, în 1814) este convențională; ea a fost consacrată prin tradiție și s-a bazat pe extensiunea ei geografică. 2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. 3 î. Hr. în regiunile Asiei Centrale, de unde au emigrat mai târziu spre V și SV. 3. Adj. Privitor la limbile indo-europene, care aparține acestor limbi.
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (în engl.: European Union Civil Service Tribunal), instanță specializată a U.E. cu sediul la Luxembourg, înființată în 2004 cu rolul de a prelua o parte din atribuțiile Tribunalului de Primă Instanță și anume cele care conferă competențe în ceea ce privește judecarea disputelor dintre U.E. și funcționarii săi publici.
UNIUNEA EUROPEANĂ DE FOTBAL ASOCIAȚIE (U.E.F.A.), organism european care dirijează fotbalul european. Este responsabil mai ales de organizarea competițiilor intercluburi.
INDO-EUROPEÁN, -Ă adj. (cf. fr. indo-européen): în sintagma limbă indo-europeană (v.).
INDO-EUROPEÁNĂ s. f. (< adj. indo-european, -ă, cf. fr. indo-européenne): limbă vorbită acum câteva mii de ani, neatestată în texte, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. Este considerată bază a limbilor indiană veche (sanscrită și vedică), greacă veche, iraniană, hitită, toharică, latină, oscă, umbriană, faliscă, venetă, mesapică, slavă comună, germanică comună, celtă (celtică), baltică, armeană, albaneză, macedoneană antică, frigiană, tracă și iliră, care au apărut ca rezultat al diferențelor dialectale existente încă din acea vreme și adâncite ulterior prin despărțirea lor din trunchiul comun (cele mai apropiate dintre aceste limbi de i.-o. sunt socotite limbile slave, deoarece au un caracter mai arhaic, mai conservator decât celelalte). I se mai spune și indo-europeana comună. Lingvistul german August Schleicher (1821-1868) este primul cercetător care a reușit să determine trăsăturile acestei limbi-bază.

european dex

Intrare: european (adj.)
european 1 adj. adjectiv
  • silabisire: e-u-ro-pean
Intrare: indo-european (adj.)
european 1 adj. adjectiv
  • silabisire: e-u-ro-pean
indian 1 adj. adjectiv
  • silabisire: in-di-an
indo-european adjectiv
  • silabisire: in-do-e-u-ro-pean
Intrare: indo-europeană
indo-europeană substantiv feminin
  • silabisire: in-do-e-u-ro-pean
indian 1 adj. adjectiv
  • silabisire: in-di-an
european 1 adj. adjectiv
  • silabisire: e-u-ro-pean
Intrare: european (s.m.)
european 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: e-u-ro-pean
evropean
Intrare: indo-european (s.m.)
european 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: e-u-ro-pean
indo-european substantiv masculin
  • silabisire: in-do-e-u-ro-pean
indian 3 s.m. admite vocativul substantiv masculin
  • silabisire: in-di-an