euforic, ~ă [At: CĂLINESCU, B. I. 46 / P: e-u-fo~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr euphorique] 1 a Care aparține euforiei. 2 a Referitor la euforie. 3-4 a, av (Într-un mod) care provoacă euforie. 5 sn Substanță care provoacă euforie Si: euforizant (1). 6-7 a, av (Într-un mod) care exprimă euforie.

EUFÓRIC, -Ă, euforici, -ce, adj. De euforie, care se referă la euforie, care provoacă euforia. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphorique.

EUFÓRIC, -Ă, euforici, -ce, adj. De euforie, care se referă la euforie, care provoacă euforia. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphorique.

EUFÓRIC, -Ă, euforici, -e, adj. De euforie. Stare euforică. ◊ (Adverbial) O senzație ciudată... Corpul eliberat de ghiulele de plumb care-l atîrnă greu, la pămînt. Și gîndul planînd euforic. C. PETRESCU, C. V. 378.

eufóric (e-u-) adj. m., pl. eufórici; f. eufórică, pl. eufórice

eufóric adj. m. (sil. e-u-), pl. eufórici; f. sg. eufórică, pl. eufórice

EUFÓRIC, -Ă adj. De euforie. [< fr. euphorique].

EUFÓRIC, -Ă I. adj. referitor la euforie. II. adj., s. m. f. (om cu temperament) înclinat spre euforie. (< fr. euphorique)

EUFÓRIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de euforie; propriu euforiei. 2) Care provoacă euforie. /<fr. euphorique