Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru eufoniu

eufoniu sn [At: TIM. POPOVICI, D. M. / P: e-u~ / Pl: ~ii / E: it eufonio] 1 Instrument muzical de suflat din alam─â, cu registru corespunz─âtor vocii de bariton. 2 Registru de org─â asem─ân─âtor clarinetului.
EUF├ôNIU, eufonii, s. n. Instrument muzical de alam─â, folosit de obicei la acompaniament. [Pr.: e-u-] ÔÇô Din it. eufonio.
EUF├ôNIU, eufonii, s. n. Instrument muzical de alam─â, folosit de obicei la acompaniament. [Pr.: e-u-] ÔÇô Din it. eufonio.
euf├│niu [niu pron. niu] (e-u-) s. n., art. euf├│niul; pl. euf├│nii, art. euf├│niile (-ni-i-)
euf├│niu s. n. (sil. e-u-) [-niu pron. -niu], art. euf├│niul; pl. euf├│nii, art. euf├│niile (sil. -ni-i-)
EUF├ôNIU s.n. Instrument muzical de alam─â folosit de obicei la acompaniament. ÔÖŽ Registru de org─â asem─ân─âtor clarinetului. [Pron. -niu. / < it. eufonio].
EUFÓNIU s. n. instrument muzical de suflat din alamă, folosit în fanfară, cu registru corespunzător vocii de bariton. (< it. eufonio)
EUFÓNIU n. Instrument muzical de alamă, folosit la acompaniament. /<it. eufonio
eufoniu(m) 1. Instrument compus din tuburi de sticl─â acordate (I), construit de Chladani ├«n 1790. Prin atingerea lor cu degetele umezite ├«n ap─â, tuburile produceau vibra╚Ťii* longitudinale. Ele transmiteau ├«ns─â vibra╚Ťii transversale barelor de o╚Ťel cu care erau puse ├«n leg─âtur─â. 2. Instr. de suflat de alam─â, ├«ntrebuin╚Ťat ├«n fanfar─â (6), cu registru (1) corespunz─âtor vocii de bariton (I, 1). Echiv. germ. Barytonhorn [Bariton (II, 3)]. V. fligorn (2).

Eufoniu dex online | sinonim

Eufoniu definitie

Intrare: eufoniu
eufoniu substantiv neutru
  • silabisire: e-u-
  • pronun╚Ťie: -niu pr. -n─şu