estivație sf [At: ENC. ROM. III, 664 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr estivation] 1 (Bot) Preflorație. 2 (Fzl) Stare de viață latentă prin care trec vara unele animale din regiuni calde și secetoase.

estivațiune sf vz estivație

ESTIVÁȚIE, estivații, s. f. Stare de viață latentă prin care trec vara unele animale din regiuni calde și secetoase. – Din fr. estivation.

ESTIVÁȚIE, estivații, s. f. Stare de viață latentă prin care trec vara unele animale din regiuni calde și secetoase. – Din fr. estivation.

estiváție (-ți-e) s. f., art. estiváția (-ți-a), g.-d. art. estiváției; pl. estiváții, art. estiváțiile (-ți-i-)

estiváție s. f. (sil. -ți-e), art. estiváția (sil. -ți-a), g.-d. art. estiváției; pl. estiváții, art. estiváțiile (sil. -ți-i-)

ESTIVÁȚIE s.f. (Biol.) 1. Stare de amorțeală în care trăiesc vara unele animale. 2. Dispoziție a frunzelor în mugure. [< fr. estivation, it. estivazione].

ESTIVÁȚIE s. f. 1. stare de inactivitate, cu un metabolism redus, vara, specifică unor animale. 2. preflorație. (< fr. estivation)

ESTIVÁȚIE ≠ hibernare, hibernație.