estasiare sf vz extaziere

estaziare sf vz extaziere

estaziere sf vz extaziere

extasiare sf vz extaziere

extasiere sf vz extaziere

extaziere sf [At: NEGULICI / V: (înv) estasiare, estaziare / P: ~zi-e~ / Pl: ~ri / E: extazia] 1-2 Stare sau provocare a stării de exaltare Si: extaziat1 (1-2). 3-4 Stare sau provocare a stării de admirație sau de uimire, încântare etc Si: extaziat1 (3-4).

EXTAZIÉRE, extazieri, s. f. Faptul de a (se) extazia. [Pr.: -zi-e-] – V. extazia.

EXTAZIÉRE, extazieri, s. f. Faptul de a (se) extazia. [Pr.: -zi-e-] – V. extazia.

EXTAZIÉRE, extazieri, s. f. Faptul de a se extazia.

extaziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. extaziérii; pl. extaziéri

extaziére s. f. (sil. -zi-e-), g.-d. art. extaziérii; pl. extaziéri

EXTAZIÉRE s. v. adorație.

EXTAZIÉRE s.f. Acțiunea de a (se) extazia și rezultatul ei; admirare puternică, cădere în extaz. [Pron. -zi-e-. / < extazia].

EXTAZIERE s. adorare, adorație, extaz. (Stare de ~.)