esplanadă sf [At: NEGULICI, 369 / V: (înv) splanadă / Pl: ~de / E: fr esplanade[1]] 1 (Mil) Teren plat, de obicei în pantă lină, amenajat în jurul unei lucrări de fortificație. 2 Loc plan, de dimensiuni foarte mari, amenajat în fața unui edificiu monumental, pentru a-l pune în evidență Cf piață. 3 Loc amenajat pe o înălțime, de unde se pot privi împrejurimile. corectată

ESPLANÁDĂ, esplanade, s. f. 1. Suprafață (plantată cu arbori, iarbă și flori) aflată, de obicei, în fața unei clădiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Stradă largă având în mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarbă și flori. – Din fr. esplanade.

ESPLANÁDĂ, esplanade, s. f. 1. Suprafață (plantată cu arbori, iarbă și flori) aflată, de obicei, în fața unei clădiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Stradă largă având în mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarbă și flori. – Din fr. esplanade.

ESPLANÁDĂ, esplanade, s. f. (Franțuzism) Loc deschis, suprafață (de obicei plantată cu arbori, iarbă și flori) aflată mai ales în fața unei clădiri monumentale. Ajungînd pe o esplanadă, se opri un minut să se odihnească. ANGHEL-IOSIF, C. L. 33.

esplanádă s. f., g.-d. art. esplanádei; pl. esplanáde

esplanádă s. f., g.-d. art. esplanádei; pl. esplanáde

ESPLANÁDĂ s.f. 1. Loc deschis de dimensiuni foarte mari, aflat în fața unui edificiu important. 2. (Mil.) Spațiu neted în pantă ușoară, situat în fața unei lucrări de fortificație. [< fr. esplanade, cf. it. esplanata].

ESPLANÁDĂ s. f. 1. loc deschis, de dimensiuni mari, în fața unui edificiu important. 2. spațiu neted în pantă ușoară, în fața unei lucrări de fortificație. (< fr. esplanade)

ESPLANÁDĂ ~e f. Loc (plantat cu arbori, iarbă și flori) care se află, de obicei, în fața unei clădiri monumentale. [G.-D. esplanadei] /<fr. esplanade

*esplanádă f., pl. e (fr. esplanade, d. it. spianata; sp. explanada. V. plan). Teren neted și descoperit înaintea unor fortificațiunĭ saŭ unor edificiĭ: esplanada invalizilor din Paris. V. podmol.