esențial definitie

17 definiții pentru esențial

esencial, ~ă a vz esențial
esențial, ~ă [At: IORGOVICI, O. 70/2 / V: (înv) ~ncial, esin~ / P: ~ți-al / Pl: ~i, ~e / E: fr essentiel, it essinziale, lat essentialis] 1 a Care există în mod absolut. 2 a Care constituie natura intimă a lucrurilor. 3 a (Med; îs) Maladie ~ă Maladie care nu are o cauză aparentă, exterioară și care nu decurge dintr-o stare maladivă definitivă. 4 a Care aparține esenței (3) Si: caracteristic, constructiv, intrinsec. 5 a Care se referă la esență (3) Si: caracteristic, constituitiv, intrinsec. 6 a Care este specific esenței (3) Si: caracteristic, constitutiv, intrinsec. 7 a Care provine de la esență (3) Si: caracteristic, constitutiv, intrinsec. 8 a (Îoc inutil) Care este absolut necesar Si: indispensabil, obligatoriu, inevitabil, imperios, vital. 9 a (Chm; înv; îs) Ulei ~ Esență (8). 10 (Blg; îs) Acizi (sau aminoacizi) (grași) ~i Acizi grași nesaturați care stimulează creșterea anumitor celule ale organismelor. 11 a (Blg; îs) Caractere ~e Caractere care exprimă particularitățile cele mai importante ale unei specii, ale unui gen etc. 12 a (Glg; îs) Minerale ~e Minerale necesare la constituirea rocilor. 13 a Care constituie partea cea mai importantă a naturii lucrurilor Si: capital, fundamental, principal. 14 av În esență. 15 sns (De obicei articulat) Ceea ce constitue punctul cel mai important. 16-19 sns Ceea ce se referă la esență (1-4). corectată
esințial, ~ă a vz esențial
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis.
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ține de esență (1), privitor la esență; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ți-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis.
ESENȚIÁL, -Ă, esențiali, -e, adj. Care constituie sau privește esența unui lucru, care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; fundamental, de prim ordin. Cu tot avîntul imaginației, stilul [din «Luceafărul»] e tot simplu, alcătuit din părțile esențiale și principale ale vorbirii. IBRĂILEANU, S. 131. – Pronunțat: -ți-al.
esențiál (-ți-al) adj. m., pl. esențiáli; f. esențiálă, pl. esențiále
esențiál adj. m. (sil. -ți-al), pl. esențiáli; f. sg. esențiálă, pl. esențiále
ESENȚIÁL adj. 1. adânc, capital, considerabil, crucial, decisiv, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.) 2. v. elementar.
Esențial ≠ neesențial, secundar
ESENȚIÁL, -Ă adj. Care aparține esenței unui lucru; fundamental, primordial. [Pron. -ți-al. / cf. it. essenziale, fr. essentiel, lat. essentialis].
ESENȚIÁL, -Ă adj. care ține de esența unui lucru, referitor la esență: fundamental, principal. (< fr. essentiel, lat. essentialis)
ESENȚIÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de esență; care constituie esența unui fenomen sau a unui lucru; radical; elementar. 2) Care este de primă importanță; foarte important; principial; substanțial; primordial; cardinal; fundamental. [Sil. -ți-al] /<fr. essentiel, lat. essentialis
esențial a. 1. ce ține de esență; 2. indispensabil: calitate esențială. ║ n. lucru principal: uitați esențialul. ║ adv. 1. prin esență; 2. neapărat; 3. într’un grad foarte înalt.
*esențiál, -ă adj. (lat. essentialis). Care e de esența unuĭ lucru: rațiunea e esențială omuluĭ. Necesar, principal: condițiune esențială. S. n. Punctu capital: esențialu e să fiĭ onest. Adv. Pin esență, esențialmente.
ESENȚIAL adj. adînc, capital, considerabil, crucial, decisiv, fundamental, hotărîtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.)
esențial, constituent ∼, (engl.= essential component), (petogr.), 1. despre un component al rocilor întâlnit în proporții ridicate și a cărui prezență este obligatorie pentru o anumită specie petrografică; min. e. definesc tipul petrografic respectiv și se formează în timpul unui proces petrogenetic major. De ex. cuarțul și/sau feldspații în granite, micele în micașisturi, calcitul în calcare etc.; 2. în cazul piroclastitelor, despre componenții derivați din lave în curs de erupție (Carozzi, l960). Sin. constituent principal.

esențial dex

Intrare: esențial
esențial adjectiv
  • silabisire: -ți-al
esencial
esințial