escremânt sn vz excrement

escrement sn vz excrement

escremint sn vz excrement

excremânt sn vz excrement

excrement sn [At: ÎNV. FRĂG. 48/15 / V: (înv, reg) esc~, escremânt, escremint, (îvr) ~mânt[1], scremânt, scre- (pl: scremenți sm) / Pl: ~e / E: fr excrément, lat excrementum] 1 (Mpl) Materii evacuate pe cale naturală din corpul omului, al animalelor. 2 (Spc) Materii fecale. 3 (Pgn; înv, lpl, îf escreminte) Resturi nefolositoare Si: gunoi. 4 (Rar; îf excremânt) Persoană abjectă, demnă de dispreț. corectată

EXCREMÉNT, excremente, s. n. Materie rezultată din digestie, care se elimină din corpul oamenilor sau al animalelor prin anus; (materii) fecale; murdărie (1). – Din fr. excrément, lat. excrementum.

EXCREMÉNT, excremente, s. n. Materie rezultată din digestie, care se elimină din corpul oamenilor sau al animalelor prin anus; (materii) fecale; murdărie (1). – Din fr. excrément, lat. excrementum.

EXCREMÉNT, excremente, s. n. (Mai ales la pl.) Materie eliminată din corpul oamenilor sau al animalelor; materii fecale.

excremént s. n., pl. excreménte

excremént s. n., pl. excreménte

EXCREMÉNT s. (FIZIOL.; mai ales la pl.) fecale (pl.).

ESCREMÉNT s.n. v. excrement.

EXCREMÉNT s.n. (De obicei la pl.) Materie evacuată pe cale naturală din corpul animalelor prin defecație; materii fecale. [Pl. -te, var. escrement s.n. / < fr. excrément, cf. lat. excrementum].

EXCREMÉNT s. n. (pl.) fecale. (< fr. excrément, lat. excrementum)

EXCREMÉNT ~e n. mai ales la pl. Materie rezultată din digestie; materii fecale. /<fr. excrément, lat. excrementum

excremente n. pl. tot ce iese din corp într’un mod natural.

*excremént n., pl. e (lat. ex-crementum, d. ex-cérbere, a cerne, a separa). Fiziol. Materie eliminată din corp pe căile naturale, maĭ ales vorbind de materiile fecale.

EXCREMENT s. (FIZIOL.; mai ales la pl.) fecale (pl.), (pop.) căcat, scîrnă, scăpău, (reg.) scîrnăvie, spurc, spurcat, spurcăciune, (înv.) scremet, (fam.) caca, coco, gîli, (fig.) rahat, (eufemistic) scaun.