esclama definitie

16 definiții pentru esclama

eschiama v vz exclama
esclama v vz exclama
exclama vt [At: BARASCH, M. II, 120/20 / V: (înv) esc~, (nob) scla~ / P: excla~ / Pzi: exclam / E: fr exclamer, lat exclamare] A rosti cuvintele cu ton ridicat (și prelungit) ca urmare a unei stări afective puternice Si: a striga.
EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.
EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.
EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. (Complementul este de obicei o interjecție sau o frază scurtă) A rosti cu ton ridicat, ca urmare a unei stări afective puternice. «Ce mai căpățînă!... Și înăuntru nici pic de creier!...» a exclamat lighioaia cea șireată. I. BOTEZ, ȘC. 43. Să facem ceva la iuțeală, exclamă un sublocotenent. BRĂESCU, V. A. 12.
exclamá (a ~) vb., ind. prez. 3 exclámă
exclamá vb., ind. prez. 1 sg. exclám, 3 sg. și pl. exclámă
EXCLAMÁ vb. a striga. (Bravo!, a ~ el.)
ESCLAMÁ vb. I. v. exclama.
EXCLAMÁ vb. I. tr. A scoate o exclamație; a striga. [P.i. exclám, 3,6 -mă, var. esclama vb. I. / < fr. exclamer, lat. exclamare].
EXCLAMÁ vb. tr. a scoate o exclamație; a striga. (< fr. exclamer, lat. exclamare)
A EXCLAMÁ exclám tranz. (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu o intonație deosebită. /<fr. exclamer, lat. exclamare
exclamà v. a scoate exclamațiuni.
*exclám, a v. intr. (lat. ex-clámo, -áre. V. chem). Strig, scot strigăte, exclamațiunĭ: vaĭ! exclamă el. V. tr. A exclama o vorbă.
EXCLAMA vb. a striga.

esclama dex

Intrare: exclama
exclama verb grupa I conjugarea I
eschiama
esclama verb grupa I conjugarea I