Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

21 defini╚Ťii pentru erudi╚Ťiune

erudiciune sf vz erudi╚Ťie
erudi╚Ťie sf [At: HELIADE, O. II, 408 / V: (├«nv) ~iciune, ~i╚Ťiune / E: fr ├ęrudition, lat eruditio, -onis] 1 Cunoa╚Ötere aprofundat─â a uneia sau a mai multor ╚Ötiin╚Ťe. 2 Cultur─â vast─â.
erudi╚Ťiune sf vz erudi╚Ťie
ERUD├Ź╚ÜIE, erudi╚Ťii, s. f. Cunoa╚Ötere temeinic─â a uneia sau a mai multor ╚Ötiin╚Ťe; cultur─â vast─â. [Var.: (├«nv.) erudi╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. erudition, lat. eruditio.
ERUDI╚ÜI├ÜNE s. f. v. erudi╚Ťie.
ERUD├Ź╚ÜIE, erudi╚Ťii, s. f. Cunoa╚Ötere temeinic─â a uneia sau mai multor ╚Ötiin╚Ťe; cultur─â vast─â. [Var.: (├«nv.) erudi╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. erudition, lat. eruditio, -onis.
ERUDI╚ÜI├ÜNE s. f. v. erudi╚Ťie.
ERUD├Ź╚ÜIE s. f. Cunoa╚Ötere temeinic─â a faptelor sau datelor unei (sau ale mai multor) ╚Ötiin╚Ťe; cultur─â vast─â. G├«ndesc la ad├«nca erudi╚Ťie a acestui dasc─âl. NEGRUZZI, S. I 7. ÔÇô Variant─â: (├«nvechit) erudi╚Ťi├║ne (pronun╚Ťat -╚Ťi-u-) (CARAGIALE, O. VII 157) s. f.
ERUDI╚ÜI├ÜNE s. f. v. erudi╚Ťie.
erud├ş╚Ťie (-╚Ťi-e) s. f., art. erud├ş╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. erud├ş╚Ťii, art. erud├ş╚Ťiei
erud├ş╚Ťie s. f. (sil. -╚Ťi-e), art. erud├ş╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. erud├ş╚Ťii, art. erud├ş╚Ťiei
ERUD├Ź╚ÜIE s. ╚Ötiin╚Ť─â, (fam., adesea ir.) savantl├óc. (E uimit de ~ lui.)
Erudi╚Ťie Ôëá ignoran╚Ť─â
ERUD├Ź╚ÜIE s.f. Cunoa╚Ötere aprofundat─â a uneia sau a mai multor ╚Ötiin╚Ťe (dob├óndit─â mai ales prin lecturi); cultur─â vast─â. [Gen. -iei, var. erudi╚Ťiune s.f. / cf. fr. ├ęrudition, lat. eruditio].
ERUDI╚ÜI├ÜNE s.f. v. erudi╚Ťie.
ERUD├Ź╚ÜIE s. f. cunoa╚Ötere temeinic─â, aprofundat─â a uneia sau a mai multor ╚Ötiin╚Ťe; cultur─â vast─â. (< fr. ├ęrudition, lat. eruditio)
ERUD├Ź╚ÜIE f. Cunoa╚Ötere profund─â ╚Öi temeinic─â a uneia ╚Öi a mai multor ╚Ötiin╚Ťe; cultur─â vast─â ╚Öi temeinic─â.[G.-D. erudi╚Ťiei] /<fr. ├ęrudition, lat. eruditio, ~onis
erudi╚Ťi(un)e f. cuno╚Ötin╚Ťa aprofundat─â a literaturei, a limbilor, a istoriei.
*erudi╚Ťi├║ne f. (lat. eruditio). ╚śtiin╚Ť─â, ├«nv─â╚Ť─âtur─â ad├«nc─â. ÔÇô ╚śi -├ş╚Ťie.
ERUDI╚ÜIE s. ╚Ötiin╚Ť─â, (fam., adesea ir.) savantl├«c. (E uimit de ~ lui.)
ERUDI╚ÜIE. Subst. Erudi╚Ťie, cunoa╚Ötere, ╚Ötiin╚Ť─â, ╚Ötiin╚Ť─â de carte, ├«nv─â╚Ť─âtur─â, informa╚Ťie, cuno╚Ötin╚Ť─â, cultur─â, preg─âtire, instruc╚Ťie, carte (fig.); omniscien╚Ť─â (rar). Pedanterie, savantl├«c (depr.). Erudit, cunosc─âtor, ├«nv─â╚Ťat, om de ╚Ötiin╚Ť─â, c─ârturar, savant; filozof (pop.), enciclopedist (rar). ╚śoarece de bibliotec─â (fig.). Adj. Erudit, ├«nv─â╚Ťat, ╚Ötiut, ╚Ötiutor, doct (adesea ir.), tob─â de carte, enciclopedist (rar), savant, cult, cultivat, luminat (fig.), instruit, citit, documentat, informat, preg─âtit, priceput, competent, versat, atot╚Ötiutor, atotv─âz─âtor, omniscient (rar). Vb. A cunoa╚Öte, a ╚Öti, a avea (a poseda) informa╚Ťii, a fi tob─â (burduf) de carte, a vorbi ca din carte, a fi cunosc─âtor, a fi expert. A se cultiva, a se instrui, a ├«nv─â╚Ťa, a se documenta, a studia, a cerceta. A instrui, a ├«nv─â╚Ťa, a cultiva, a informa. - V. cunoa╚Ötere, educa╚Ťie, filozofie, informa╚Ťie, ├«nv─â╚Ťare.

Erudi╚Ťiune dex online | sinonim

Erudi╚Ťiune definitie

Intrare: erudi╚Ťie
erudi╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -╚Ťi-e
erudi╚Ťiune
erudiciune