erudiție definitie

21 definiții pentru erudiție

erudiciune sf vz erudiție
erudiție sf [At: HELIADE, O. II, 408 / V: (înv) ~iciune, ~ițiune / E: fr érudition, lat eruditio, -onis] 1 Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe. 2 Cultură vastă.
erudițiune sf vz erudiție
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.
ERUDIȚIÚNE s. f. v. erudiție.
ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio, -onis.
ERUDIȚIÚNE s. f. v. erudiție.
ERUDÍȚIE s. f. Cunoaștere temeinică a faptelor sau datelor unei (sau ale mai multor) științe; cultură vastă. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. – Variantă: (învechit) erudițiúne (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. VII 157) s. f.
ERUDIȚIÚNE s. f. v. erudiție.
erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției
erudíție s. f. (sil. -ți-e), art. erudíția (sil. -ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției
ERUDÍȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlâc. (E uimit de ~ lui.)
Erudiție ≠ ignoranță
ERUDÍȚIE s.f. Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe (dobândită mai ales prin lecturi); cultură vastă. [Gen. -iei, var. erudițiune s.f. / cf. fr. érudition, lat. eruditio].
ERUDIȚIÚNE s.f. v. erudiție.
ERUDÍȚIE s. f. cunoaștere temeinică, aprofundată a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. (< fr. érudition, lat. eruditio)
ERUDÍȚIE f. Cunoaștere profundă și temeinică a uneia și a mai multor științe; cultură vastă și temeinică.[G.-D. erudiției] /<fr. érudition, lat. eruditio, ~onis
erudiți(un)e f. cunoștința aprofundată a literaturei, a limbilor, a istoriei.
*erudițiúne f. (lat. eruditio). Știință, învățătură adîncă. – Și -íție.
ERUDIȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlîc. (E uimit de ~ lui.)
ERUDIȚIE. Subst. Erudiție, cunoaștere, știință, știință de carte, învățătură, informație, cunoștință, cultură, pregătire, instrucție, carte (fig.); omnisciență (rar). Pedanterie, savantlîc (depr.). Erudit, cunoscător, învățat, om de știință, cărturar, savant; filozof (pop.), enciclopedist (rar). Șoarece de bibliotecă (fig.). Adj. Erudit, învățat, știut, știutor, doct (adesea ir.), tobă de carte, enciclopedist (rar), savant, cult, cultivat, luminat (fig.), instruit, citit, documentat, informat, pregătit, priceput, competent, versat, atotștiutor, atotvăzător, omniscient (rar). Vb. A cunoaște, a ști, a avea (a poseda) informații, a fi tobă (burduf) de carte, a vorbi ca din carte, a fi cunoscător, a fi expert. A se cultiva, a se instrui, a învăța, a se documenta, a studia, a cerceta. A instrui, a învăța, a cultiva, a informa. - V. cunoaștere, educație, filozofie, informație, învățare.

erudiție dex

Intrare: erudiție
erudiție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
erudițiune
erudiciune