eructație sf [At: LM / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr éructation] 1 Eructare (1). 2 (Înv) Vomare.

eructațiune sf vz eructație

ERUCTÁȚIE, eructații, s. f. Acțiunea de a eructa și rezultatul ei; eliminare pe cale bucală a gazelor din stomac; râgâială, râgâit. – Din fr. éructation.

ERUCTÁȚIE, eructații, s. f. Acțiunea de a eructa și rezultatul ei; eliminare pe cale bucală a gazelor din stomac; râgâială, râgâit. – Din fr. éructation.

eructáție (-ți-e) s. f., art. eructáția (-ți-a), g.-d. art. eructáției; pl. eructáții, art. eructáțiile (-ți-i-)

eructáție s. f. (sil. -ți-e), art. eructáția (sil. -ți-a), g.-d. art. eructáției; pl. eructáții, art. eructáțiile (sil. -ți-i-)

ERUCTÁȚIE s. v. râgâială.

ERUCTÁȚIE s.f. Eliminare de gaze sau de mici cantități de suc gastric prin esofag și cavitatea bucală; râgâială, râgâit. [Gen. -iei, var. eructațiune s.f. / < fr. éructation, cf. lat. eructatio].

ERUCTAȚIÚNE s.f. v. eructație.

ERUCTÁȚIE s. f. eliminare de gaze din stomac, însoțită de zgomot, prin esofag și cavitatea bucală; râgâială. (< fr. éructation, lat. eructatio)

ERUCTAȚIE s. (FIZIOL.) rîgîială, rîgîit, rîgîitură.