Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

22 defini╚Ťii pentru ermit

eremit, ~─â [At: DRLU / V: (asr) ermit, (├«nv) erimit / Pl: ~i╚Ťi, ~e / E: fr ├ęr├ęmite, it eremito, lat eremita, ngr ß╝ɤü╬Ě╬╝̤߯ä╬̤é] 1-2 smf, a (Rar; d. c─âlug─âri) (Persoan─â) care se retrage ├«ntr-un loc pustiu pentru a se consacra unei vie╚Ťi austere, ├«nchinat─â rug─âciunii Si: pustnic, schimnic, sihastru, (liv) ascet, (rar) anahoret. 3-4 smf, a (Rar; pan) (Persoan─â) care duce o via╚Ť─â retras─â, care evit─â societatea.
erimit, ~─â smf, a vz eremit
ermit, ~─â smf, a vz eremit
EREM├ŹT, eremi╚Ťi, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: erm├şt s. m.] ÔÇô Din fr. ├ęr├ęmite.[1]
ERM├ŹT s. m. v. eremit.[1]
EREM├ŹT, eremi╚Ťi, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: erm├şt s. m.] ÔÇô Din fr. ├ęr├ęmite.
ERM├ŹT s. m. v. eremit.
ERM├ŹT, ermi╚Ťi, s. m. (Fran╚Ťuzism rar) Pustnic, sihastru, schimnic.
erem├şt s. m., pl. erem├ş╚Ťi
erem├şt s. m., pl. erem├ş╚Ťi
EREM├ŹT s. v. pustnic.
EREM├ŹT s.m. Ermit. [Cf. it., lat. eremita, gr. eremites < eremos ÔÇô de╚Öert].
ERM├ŹT s.m. (Rar) C─âlug─âr care tr─âie╚Öte ├«n singur─âtate; pustnic, sihastru. [Scris ╚Öi eremit. / < fr. ermite].
EREM├ŹT s. m. sihastru; ermit. (< fr. ├ęr├ęmite, lat. eremita, gr. eremites)
ERM├ŹT s. m. eremit. (< fr. ermite)
EREM├ŹT ~╚Ťi m. livr. C─âlug─âr care s-a retras ├«ntr-un loc ferit de lume, petrec├óndu-╚Öi via╚Ťa ├«n post ╚Öi rug─âciuni; pustnic; sihastru; ascet; schimnic. /<lat. eremita, gr. eremites
Petru (Eremitul) m. c─âlug─âr francez, predic─â ├«nt├óia cruciat─â ╚Öi ├«nso╚Ťi pe crucia╚Ťi (1050- 1115).
*erem├şt, -─â s. (vgr. erem├ştes, d. ├ęremos, pusti┼ş, nelocuit; lat. eremita, fr. ermite). Rar. Pustnic, sihastru, c─âlug─âr care tr─â─şe╚Öte singur, nu ├«n m├«n─âstire.
EREMIT s. (BIS.) anahoret, ascet, pustnic, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește izolat de societate.)
EREMITU, com. ├«n jud. Mure╚Ö; 3.915 loc. (1995). Sta╚Ťie de c. f. Biseric─â de lemn (sec. 18).
PETRU EREMITUL (PETRU DIN AMIENS) (c. 1050-1115), cleric francez. Unul dintre organizatorii primei cruciade (1095); ├«n 1096 crucia╚Ťii, condu╚Öi de el, au ajuns la Constantinopol, al c─ârui vicar general a devenit; dup─â aceea, crucia╚Ťii au ├«naintat spre Nicomedia (azi Izmir, Turcia), dar P. nu i-a putut st─âp├óni; el a revenit la Constantinopol spre a cere ajutorul ├«mp─âratului Alexios I Comnenul ╚Öi ├«n absen╚Ťa sa armata a fost zdrobit─â de turci. ├Än 1099 a mers la Ierusalim, apoi a revenit ├«n Fran╚Ťa; prior al m─ân─âstirii augustinilor de la Neufmontier (azi ├«n Belgia).

Ermit dex online | sinonim

Ermit definitie

Intrare: eremit
eremit substantiv masculin admite vocativul
ermit substantiv masculin admite vocativul
erimit