Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

29 defini╚Ťii pentru ermeneutic─â

ermaneutic, ~─â[1] a vz hermeneutic
ermeneutic, ~─â a vz hermeneutic
ermenevtic─â sf vz hermeneutic─â
ermineftic, ~─â a, sf vz hermeneutic
erminevtic, ~─â a vz hermeneutic
ERMENÉUTIC, -Ă s. f., adj. v. hermeneutic.
HERMEN├ëUTIC, -─é, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutic─â; referitor la hermeneutic─â. [Var.: ermen├ęutic, -─â adj.] ÔÇô Din fr. herm├ęneutique.[1]
HERMEN├ëUTIC─é s. f. ╚śtiin╚Ťa ╚Öi arta interpret─ârii textelor vechi, ├«n special biblice; ╚Ötiin╚Ťa exegezei. ÔÖŽ ╚śtiin╚Ťa sau metoda interpret─ârii fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermen├ęutic─â s. f.] ÔÇô Din fr. herm├ęneutique, germ. Hermeneutik.[1]
ERMENÉUTIC, -Ă s. f., adj. v. hermeneutic.
HERMEN├ëUTIC, -─é, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutic─â; de hermeneutic─â. [Var.: ermen├ęutic, -─â adj.] ÔÇô Din fr. herm├ęneutique.
HERMEN├ëUTIC─é s. f. ╚śtiin╚Ťa ╚Öi arta interpret─ârii textelor vechi, ├«n special biblice; ╚Ötiin╚Ťa exegezei. ÔÖŽ ╚śtiin╚Ťa sau metoda interpret─ârii fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermen├ęutic─â s. f.] ÔÇô Din fr. herm├ęneutique, germ. Hermeneutik.
HERMENEÚTICĂ s. f. (Rar) Teoria și arta interpretării unui text (antic).
hermene├║tic─â (-ne-u-) s. f., g.-d. art. hermen├ęuticii
hermene├║tic adj. m., pl. hermene├║tici; f. sg. hermene├║tic─â, pl. hermene├║tice
hermene├║tic─â s. f. (sil. -neu-), g.-d. art. hermene├║ticii
HERMENE├ÜTIC─é s. ╚Ötiin╚Ťa exegezei.
ERMENEÚTIC, -Ă adj. v. hermeneutic.
ERMENEÚTICĂ s.f. v. hermeneutică.
HERMENE├ÜTIC, -─é adj. Referitor la hermeneutic─â, de hermeneutic─â. [Var. ermeneutic, -─â adj. / < fr. herm├ęneutique].
HERMENEUTIC─é s.f. Disciplin─â (considerat─â ╚Öi art─â) care se ocup─â cu ├«n╚Ťelegerea ╚Öi interpretarea monumentelor, c─âr╚Ťilor ╚Öi a textelor vechi. ÔÖŽ Teorie a interpret─ârii semnelor ca elemente simbolice ale unei culturi. [Var. ermeneutic─â s.f. / < fr. herm├ęneutique, cf. gr. hermeneutike < hermeneuein ÔÇô a interpreta, hermeneus ÔÇô interpret].
HERMENE├ÜTIC, -─é I. adj. referitor la hermeneutic─â. II. s. f. 1. ╚Ötiin╚Ťa sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpret─ârii. 2. ╚Ötiin╚Ťa sau metoda interpret─ârii fenomenelor culturii spirituale. ÔŚŐ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herm├ęneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)
HERMEN├ëUTIC ~c─â (~ci, ~ce) Care ╚Ťine de hermeneutic─â; propriu hermeneuticii. /<fr. herm├ęneutique, germ. hermeneutisch
HERMEN├ëUTIC─é f. ╚śtiin╚Ťa care se ocup─â cu interpretarea textelor vechi (biblice). [G.-D. hermeneuticii] /<fr. hermen├ęutique, germ. Hermeneutik
ermeneutic─â f. interpretarea c─âr╚Ťilor sfinte.
*ermen├ę┼ştic, -─â adj. (vgr. ß┐żermeneutik├│s). Relativ la interpretarea c─âr╚Ťilor sfinte. S. f. ╚śtiin╚Ťa interpret─âri─ş c─âr╚Ťilor sfinte.
HERMENEUTIC─é s. ╚Ötiin╚Ťa exegezei.
hermeneutic─â (muzical─â) v. analiz─â; fenomenologia muzicii.
HERMENE├ÜTIC─é (ERMENE├ÜTIC─é) (< fr., gr.) s. f. Arta sau ╚Ötiin╚Ťa de a interpreta textele vechi; ╚Ötiin╚Ťa exegezei. Prefigurat─â ├«n filozofia greac─â, h. s-a conturat mai precis ├«n contextul polemicii dintre protestan╚Ťi ╚Öi catolici privind interpretarea textelor biblice (h. sacr─â). ├Än Evul Mediu, h. presupunea o lectur─â a ÔÇ×BiblieiÔÇŁ pe patru niveluri de interpretare: literar, alegoric, moral ╚Öi escatologic. Ulterior, h. s-a aplicat ╚Öi relat─ârilor cu valoarea istoric─â (h. istoric─â), diverselor categorii ape operei de art─â (h. artei), elabor─ârii regulilor pentru interpretarea legii (h. juridic─â). O dat─â cu Fr. Schleiermacher, se constituie o h. general─â, ca studiu al expresiilor apar╚Ťin├ónd diferitelor culturi ╚Öi epoci. Apoi W. Dilthey (╚Öi ╚Öcoala sa) includ h. printre metodele cunoa╚Öterii specifice ÔÇ×╚Ötiin╚Ťelor spirituluiÔÇŁ. Ca metod─â, h. stabile╚Öte regulile de comprehensiune ╚Öi interpretare a simbolurilor care exprim─â via╚Ťa spiritual─â. M. Heidegger a utilizat h. ├«n interpretarea fiin╚Ť─ârii umane, iar H. Gadamer a elaborat o h. filozofic─â ├«n╚Ťeleas─â ca o ÔÇ×filozofie practic─âÔÇŁ orientat─â spre cercetarea ÔÇ×fenomenului comprehensiuniiÔÇŁ, a presupozi╚Ťiilor care scap─â abord─ârii analitico-experimentale. Dezvolt├ónd programul lui Gadamer, M. Riedel a ini╚Ťiat o h. criticist─â, av├ónd ca obiect practica cercet─ârii din disciplinele socio-umane contemporane.
hermene├║tic─â s. f. 1. ╚śtiin╚Ťa sau arta ini╚Ťial empiric─â, destinat─â interpret─ârii mesajelor atribuite de tradi╚Ťie zeului Hermes, care ar fi comunicat ├«n preajma mor╚Ťii sale esen╚Ťa cunoa╚Öterii universului. ÔÖŽ ╚śtiin╚Ťa sau arta interpret─ârii textelor vechi, ├«n special biblice; ╚Ötiin╚Ťa exegezei. ÔÖŽ Disciplin─â de studiu ├«n ╚Öcolile teologice, care ofer─â principiile ╚Öi regulile de interpretare a Sfintei Scripturi. Este corespondenta retoricii laice. Are trei cap.: noemica (teoria sensurilor), euristica (identificarea sensurilor ├«n diferite texte biblice) ╚Öi proforistica (aplicarea sensului potrivit textelor dificile). Cea mai veche lucrare de hermeneutic─â biblic─â este lucrarea Cheia de Meliton de Sardes (sec. 2 d. Hr.). 2. (├Änv.) Erminie. [Var.: ermene├║tic─â, ermine├║tic─â s. f.] ÔÇô Din fr. herm├ęneutique, germ. Hermeneutik (< gr. ermineutiki).

Ermeneutic─â dex online | sinonim

Ermeneutic─â definitie

Intrare: hermeneutic
ermeneutic
hermeneutic
erminevtic
ermaneutic
ermineftic
Intrare: hermeneutic─â
hermeneutic─â
ermeneutic─â
ermenevtic─â