erete definitie

14 definiții pentru erete

erete sm [At: DEX / Pl: ~eți / E: nct] 1 Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu ulii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus). 2 (Șls) Pasăre care face parte din genul ereților (1).
ERÉTE, ereți, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.
ERÉTE, ereți, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.
ERÉTE, ereți, s. m. Nume dat unor păsări răpitoare de zi: a) pasăre mare de culoare cenușie, cu pîntecele alburiu, cu ciocul scurt și încovoiat, care atacă păsările și unele mamifere mici (Astur palumbarius); uliu, hîrău; b) pasăre mijlocie cu spinarea albastră și capul cenușiu, avînd zborul asemănător cu al rîndunelei și hrănindu-se cu păsărele, mai ales cu rîndunele (Falco subbuteo). Balta își schimba numaidecît fața și o viață extraordinară pornea în jurul meu, din mîluri în ape și foltane de stuf, supravegheată atent de poliția aeriană a vulturilor și a ereților. SADOVEANU, V. F. 64. Deodată un erete, Polițai din naștere, Peste baltă și boschete Vine-n recunoaștere. TOPÎRCEANU, S. A. 64. Să lase codrii ereților. DELAVRANCEA, S. 171.
eréte s. m., pl. eréți
eréte s. m., pl. eréți
ERÉTE s. (ORNIT.) 1. (Circus) (reg.) gaie, (Olt. și Transilv.) uligaie. 2. v. uliu. 3. (Astur palumbarius) uliu, (reg.) cobăț, găinar, hărău, porumbar. 4. (Falco subbuteo subbuteo) (reg.) șoim de vară, șoimul ciocârliilor, șoimul rândunelelor.
eréte (eréți), s. m. – Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul (Falco subbuteo). – Var. harete, (înv.) hăreț, herete, harete, hereu, hărău. Probabil de la arete „berbec de prăsilă”, datorită modului său de a se repezi să împungă (Scriban). Mai puțin probabilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 488, din gr. ἱεράϰιος, prin intermediul unei var. ionice *ἱερήϰιος (după Pascu, Suf., 39, din ngr. γεράϰι, cf. mr. g’iraz. După DAR, din mag. harács „varietate de vultur”).
ERÉTE ~ți m. Pasăre sedentară răpitoare de talie medie, cu cioc scurt și coroiat, cu gheare lungi și aripi late; uliu. /Orig. nec.
erete m. 1. un fel de șoim care răpește păsărelele de câmp (Astur nisus); 2. joc de copii numit și deapuia-gaia. [Și arete, identic cu vechiu-rom. arete, berbece (lat. ARIETEM), nume metaforic dat acestei păsări (cf. berbecel, lupul-vrăbiilor)]. V. hărău.
eréte și heréte m. (var. din arete [pin aluz. la ĭuțeala cu care se răpede], din care s’a făcut harete și herete [Olt.], apoĭ erete. Cp. și cu ung. harács, o pasăre răpitoare de apă). Sud. Ulĭ. – În biblia d. 1688 hăreț, în Ban. hărăŭ.
ERETE s. (ORNIT.) 1. (Circus) (reg.) gaie, (Olt. și Transilv.) uligaie. 2. (Accipiter) uliu, (reg.) gaie, hîrău. 3. (Astur palumbarius) uliu, (reg.) cobăț, găinar, hărău, porumbar. 4. (Falco subbuteo subbuteo) (reg.) șoim de vară, șoimul ciocîrliilor, șoimul rîndunelelor.
ERÉTE s. m. Gen de păsări răpitoare de zi (falconiforme), migratoare, cu corpul zvelt, robust, ciocul scurt, foarte curbat și un disc de pene pe părțile laterale (ale capului (Circus). În România sunt oaspeți de vară e. alb (C. macrourus, 46 cm), e. de stuf (C. aeruginosus, 48-56 cm), e. sur (C. pygargus, 44 cm); apare și o specie de pasaj, e. vânăt (C. cyaneus, 45-60 cm).
erete, ereți s. m. polițist.

erete dex

Intrare: erete
erete substantiv masculin