14 definiții pentru eresă
eres sn [At: COD. VOR.2 27v/9 / V: (pop) ires, (înv) ~ă (pl: ~e, ~ii), iresă (pl: ~e) / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: vsl єрєсъ] 1 (Înv; asr) Erezie (1). 2 (Înv; asvl) Practică religioasă neoficială. 3 (Înv) Sectă religioasă. 4 (Îvr) Dezbinare. 5 Prejudecată. 6 Superstiție. 7 Erezie (4). 8 Convingere. corectată ERÉS, eresuri,
s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦
Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți);
p. ext. rătăcire, păcat. – Din
sl. eresĭ. ERÉS, eresuri,
s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦
Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți);
p. ext. rătăcire, păcat. – Din
sl. eresĭ. ERÉS, eresuri,
s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată adesea în deprindere); prejudecată, rătăcire, eroare, superstiție. Mințile erau întunecate de eresuri. CAMILAR, N. II 370. Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. ♦
Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți);
p. ext. rătăcire, păcat. Tu nu poți înțelege un biet suflet ca al meu, comun și plin de «eresuri». VLAHUȚĂ, O. A. 325. O, șoptește-mi – zice dînsul – tu cu ochii plini d-eres, Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. EMINESCU, O. I 82.
ERÉS s. (BIS.) erezie, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite un ~.) ERÉS s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, prejudecată, superstiție, vină, vinovăție. erés (erésuri), s. n. – Erezie, greșeală. –
Var. (
înv.) eresă, ires.
Gr. αιρεσις (
sec. XVII;
cf. Iordan, Dift. 145; Murnu 22). Este dublet de la erezie,
s. f., din
fr. hérésie. –
Der. ereziarh,
s. m. (autor al unei erezii); eretic (
var. înv. iritic),
adj. (adept al unei erezii); irează,
s. f. (monstru, grozăvie), pentru a cărui
der. cf. Scriban, Arhiva, 1921, 73.
eres n. credință populară, superstițiune: povești și doine, ghicitori, eresuri EM. [Vechiu-rom. eres, eresie, de origină slavo-greacă].
erés n., pl. urĭ (vsl. ĭeresĭ, rus. erésĭ, d. vgr. ῾aíresis, erezie. V.
pro-eres). Pop. Superstițiune. – În Munt. Și
ires, erez și
irez. ERES s. (BIS.) erezie, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite un ~.) eres s. v. ABATERE. CULPABILITATE. CULPĂ. EROARE. GREȘEALĂ. PĂCAT. PREJUDECATĂ. SUPERSTIȚIE. VINĂ. VINOVĂȚIE. Eresă dex online | sinonim
Eresă definitie