Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru eres

eres sn [At: COD. VOR.2 27v/9 / V: (pop) ires, (├«nv) ~─â (pl: ~e, ~ii), ires─â (pl: ~e) / Pl: ~uri, (├«nv) ~ure / E: vsl ĐöĐÇĐöĐüĐŐ] 1 (├Änv; asr) Erezie (1). 2 (├Änv; asvl) Practic─â religioas─â neoficial─â. 3 (├Änv) Sect─â religioas─â. 4 (├Ävr) Dezbinare. 5 Prejudecat─â. 6 Supersti╚Ťie. 7 Erezie (4). 8 Convingere. corectat─â
eres─â sf vz eres
ER├ëS, eresuri, s. n. Credin╚Ť─â ├«n for╚Ťe miraculoase, supranaturale; concep╚Ťie fals─â (transformat─â ├«n deprindere); prejudecat─â; supersti╚Ťie; eroare. ÔÖŽ Fig. Ceea ce se abate de la concep╚Ťiile comune (ale unei societ─â╚Ťi); p. ext. r─ât─âcire, p─âcat. ÔÇô Din sl. eres─ş.
ER├ëS, eresuri, s. n. Credin╚Ť─â ├«n for╚Ťe miraculoase, supranaturale; concep╚Ťie fals─â (transformat─â ├«n deprindere); prejudecat─â; supersti╚Ťie; eroare. ÔÖŽ Fig. Ceea ce se abate de la concep╚Ťiile comune (ale unei societ─â╚Ťi); p. ext. r─ât─âcire, p─âcat. ÔÇô Din sl. eres─ş.
ER├ëS, eresuri, s. n. Credin╚Ť─â ├«n for╚Ťe miraculoase, supranaturale; concep╚Ťie fals─â (transformat─â adesea ├«n deprindere); prejudecat─â, r─ât─âcire, eroare, supersti╚Ťie. Min╚Ťile erau ├«ntunecate de eresuri. CAMILAR, N. II 370. C─âci nu m─â-nc├«nt─â azi cum m─â mi╚Öcar─â Pove╚Öti ╚Öi doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninar─â. EMINESCU, O. I 201. ÔÖŽ Fig. Ceea ce se abate de la concep╚Ťiile comune (ale unei societ─â╚Ťi); p. ext. r─ât─âcire, p─âcat. Tu nu po╚Ťi ├«n╚Ťelege un biet suflet ca al meu, comun ╚Öi plin de ┬źeresuri┬╗. VLAHU╚Ü─é, O. A. 325. O, ╚Öopte╚Öte-mi ÔÇô zice d├«nsul ÔÇô tu cu ochii plini d-eres, Dulci cuvinte nen╚Ťelese, ├«ns─â pline de-n╚Ťeles. EMINESCU, O. I 82.
er├ęs s. n., pl. er├ęsuri
er├ęs s. n., pl. er├ęsuri
ER├ëS s. (BIS.) erezie, (rar) necredin╚Ť─â, (├«nv.) minciun─â. (A comite un ~.)
ER├ëS s. v. abatere, culpabilitate, culp─â, eroare, gre╚Öeal─â, p─âcat, prejudecat─â, supersti╚Ťie, vin─â, vinov─â╚Ťie.
er├ęs (er├ęsuri), s. n. ÔÇô Erezie, gre╚Öeal─â. ÔÇô Var. (├«nv.) eres─â, ires. Gr. ╬▒╬╣¤ü╬Á¤â╬╣¤é (sec. XVII; cf. Iordan, Dift. 145; Murnu 22). Este dublet de la erezie, s. f., din fr. h├ęr├ęsie. ÔÇô Der. ereziarh, s. m. (autor al unei erezii); eretic (var. ├«nv. iritic), adj. (adept al unei erezii); ireaz─â, s. f. (monstru, groz─âvie), pentru a c─ârui der. cf. Scriban, Arhiva, 1921, 73.
eres n. credin╚Ť─â popular─â, supersti╚Ťiune: pove╚Öti ╚Öi doine, ghicitori, eresuri EM. [Vechiu-rom. eres, eresie, de origin─â slavo-greac─â].
er├ęs n., pl. ur─ş (vsl. ─şeres─ş, rus. er├ęs─ş, d. vgr. ß┐ża├şresis, erezie. V. pro-eres). Pop. Supersti╚Ťiune. ÔÇô ├Än Munt. ╚śi ires, erez ╚Öi irez.
ERES s. (BIS.) erezie, (rar) necredin╚Ť─â, (├«nv.) minciun─â. (A comite un ~.)
eres s. v. ABATERE. CULPABILITATE. CULP─é. EROARE. GRE╚śEAL─é. P─éCAT. PREJUDECAT─é. SUPERSTI╚ÜIE. VIN─é. VINOV─é╚ÜIE.

Eres dex online | sinonim

Eres definitie

Intrare: eres
eres substantiv neutru
eres─â