erecciune sf vz erecție

erecție sf [At: PROT.-POP., N. D. / V: (înv) ~iune, (îvr) ~cciune / Pl: ~ii, (înv) ~iuni / E: fr érection, lat erectio] 1 (Îdt) Așezare în poziție verticală (a unui monument, a unei statui). 2-3 (Îdt) Întemeiere (a unei instituții). 4 (Îdt) Instituire. 5 (Fzl) Creștere în volum și indurare a anumitor organe (mai ales genitale) și țesuturi sub influența unui flux sangvin.

erecțiune sf vz erecție

ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. – Din fr. érection.

ERÉCȚIE, erecții, s. f. Umflare a anumitor țesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor genitale. – Din fr. érection.

erécție (-ți-e) s. f., art. erécția (-ți-a), g.-d. art. erécției; pl. erécții, art. erécțiile (-ți-i-)

erécție s. f. (sil. -ți-e), art. erécția (sil. -ți-a), g.-d. art. erécției; pl. erécții, art. erécțiile (sil. -ți-i-)

ERÉCȚIE s.f. (Liv.) Ridicare; poziție verticală. [Gen. -iei, var. erecțiune s.f. / cf. fr. érection, lat. erectio – ridicare].

ERECȚIÚNE s.f. v. erecție.

ERÉCȚIE s. f. stare de umflare a anumitor țesuturi organice, provocată de un aflux de sânge, îndeosebi a corpilor cavernoși ai penisului. (< fr. érection, lat. erectio)

ERÉCȚIE ~i f. Schimbare a volumului unor țesuturi sau organe (în special genitale) sub influența afluxului de sânge. [G.-D. erecției] /<fr. érection, lat. erectio, ~onis

erecțiune f. ridicare.

*erecțiúne f. (lat. e-réctio, -,onis. V. erig, di-recțiune). Rar. Acțiunea de a rîdica, de a construi: erecțiunea uneĭ statue, unuĭ edificiŭ. Acțiunea de a institui, de a stabili: erecțiunea unuĭ tribunal. – Și -écție.

A AVEA O ERECȚIE a da în pârg, a i se face os, a înălța zmeul, a i se scula, a zbârli sparanghelu’ / toroipanul.