Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru erbiu

erbiu sn [At: DEX / E: fr erbium, ger Erbium] Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu.
├ëRBIU s. n. Element chimic din familia p─âm├ónturilor rare, metal alb-argintiu. ÔÇô Din fr. erbium, germ. Erbium.
├ëRBIU s. n. Element chimic din familia p─âm├ónturilor rare, metal alb-argintiu. ÔÇô Din fr. erbium, germ. Erbium.
├ęrbiu [biu pron. biu] s. n., art. ├ęrbiul; simb. Er
├ęrbiu s. n. [-biu pron. -biu], art. ├ęrbiul; simb. Er
ÉRBIU s.n. Element din familia pământurilor rare. [Pron. -biu. / < fr. erbium].
ÉRBIU s. n. element din grupa lantanidelor. (< fr. erbium, germ. Erbium)
*├ęrbi┼ş n. Chim. Un corp care pare a nu fi simplu, cum se credea. E bivalent ╚Öi are o greutate atomic─â de 169.
Er, simbol chimic pentru erbiu.
├ëRBIU (< fr. {i}; {s} localit. Yterby) s. n. Element chimic (Er; nr. at. 68, m. at. 167,26) din grupa lantanoidelor; metal alb-argintiu (d 9,045, p. t. 522┬░C, p. f. 2.510 ┬░C); intr─â ├«n componen╚Ťa aliajelor magnetice cu fier, cobalt, nichel. A fost descoperit de chimistul ╚Öi medicul suedez C.G. Mosander (1843).

Erbiu dex online | sinonim

Erbiu definitie

Intrare: erbiu
erbiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronun╚Ťie: -b─şu
Er simbol