epurativ, ~ă a [At: DN2 / Pl: ~i, ~e / E: épuratif] (Rar) Care epurează (1) Si: purificator.

EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif.

EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif.

epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. epuratívă, pl. epuratíve

epuratív adj. m., pl. epuratívi; f. sg. epuratívă, pl. epuratíve

EPURATÍV, -Ă adj. De natură a epura, purificator. [< fr. épuratif].

EPURATÍV, -Ă adj. de natură a epura, purificator. (< fr. épuratif)