epopee definitie

18 definiții pentru epopee

epopeă sf vz epopee
epopee sf [At: HELIADE, GR. P. 9/23 / P: ~pe-e / V: (înv) ~peă, (înv) ~piă (pl: ~ii) / Pl: ~ei / E: fr épopée, it epopea] 1 Poem epic de mari dimensiuni în care se povestesc, în versuri, fapte eroice, legendare sau istorice (dominate de personaje extraordinare), adesea de o însemnătate deosebită pentru viața unui popor Si: epos (1). 2 (Pex) Producție epică de mare amploare Si: epos (2). 3 (Îla) De ~ Epopeic. 4 Șir de evenimente (mărețe), de fapte eroice sau glorioase, care prin dimensiunile și importanța lor se aseamănă cu cele dintr-o epopee (1) Si: narațiune, epos (3).
epopiă[1] sf vz epopee
EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée.
EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée.
EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni, în care se povestesc în versuri fapte eroice, legendare sau istorice; p. ext. producție epică. Pentaur ridică vocea, și pe harpa lui de bard Epopeea strălucită curge falnică și clară. MACEDONSKI, O. I 104. Cîte-o femeie cu fața înfundată în capșon își desfășura trecătoarele umbre prin spațiul neguros, asemenea zeilor întunecați din epopeile nordice. EMINESCU, N. 34. ♦ Șir de evenimente mărețe, de fapte eroice și glorioase. Marea epopee a victoriei popoarelor sovietice asupra agresorilor fasciști nu a fost altceva decît continuarea tradiționalei politici sovietice de apărare a păcii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2525. – Pl. și: epopee (ODOBESCU, S. III 80).
epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi
epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi
EPOPÉE s. (LIT.) poem epic, (livr.) epos.
EPOPÉE s.f. Specie epică în versuri de mare întindere, în care se povestesc fapte eroice legendare sau istorice de o deosebită însemnătate pentru viața unui popor; (p. ext.) operă epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte, de întâmplări eroice, glorioase. [Pron. -pe-e. / < fr. épopée, it. epopea, cf. gr. epopoiia < epos – poem, poiein – a face].
EPOPÉE s. f. 1. poem epic în versuri, de mare întindere, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, de o deosebită însemnătate pentru viața unui popor; (p. ext.) operă epică de mare amploare; epos. 2. șir de fapte, de întâmplări eroice, glorioase. (< fr. épopée, gr. epopoiia)
EPOPÉE ~i f. 1) Poem epic de mari proporții, în care se relatează fapte de eroism (legendare sau istorice) de o deosebită importanță pentru viața unui popor. 2) Șir de fapte eroice, glorioase. [Art. epopeea; G.-D. epopeii; Sil. e-po-pe-e] /<fr. épopée
epopee f. 1. povestirea poetică a întâmplărilor eroice; ea cântă faptele, gloria și nenorocirile omului, evenimentele cele mari din istoria popoarelor; epopea are un caracter grandios și simplu totdeodată; epopee populară, coordinare succesivă de cântece fragmentare sau rapsodii, purtând într’însa caracterul spiritului popular și pecetea timpului (ex. poemele omerice); epopee artistică, imitațiunea individuală a acelor poeme colective și anonime (ex. Eneida lui Virgiliu); 2. serie de acțiuni demne de epopee.
*epopéĭe f., pl. éĭ, gen. éiĭ, cu art. eĭa (vgr. epo-poiía, d. épos, poemă, și poiéo, fac; it. epopéja și epopéa. V. melopeĭe). Poemă eroică mare, ca Iliada, Eneida, Enriada ș. a. Genu poemeĭ epice.
EPOPEE s. (LIT.) (livr.) epos.
román-epopée s. n. Roman care evocă fapte eroice și glorioase ◊ „Articolele lui I.I. aduc elogii succeselor repurtate de romanul-epopee din proza realismului socialist.” Gaz. lit. 16 XI 61 p. 2. ◊ „În romanul-epopee «Centennial» [...] filonul indian este prezent în genealogia mai fiecărei familii americane.” R.lit. 3 VIII 75 p. 22. ◊ „Un roman-epopee de G.K.” R.lit. 21 VIII 75 p. 22 (din roman + epopee)
EPOPÉE (< fr., gr.) s. f. 1. Specie în versuri a genului epic, de mari dimensiuni, cultivată cu precădere în Antichitate, care narează și celebrează fapte eroice, legendare sau istorice, dominate de personaje adesea extraordinare, angrenate într-o acțiune la care participă deseori și forțe supranaturale („Ramayana”, „Mahabharata”, „Iliada”, „Odiseea”, „Eneida”, „Kalevala” ș.a.); p. ext. operă epică de mare amploare. Sin. epos (2). 2. Șir de fapte, de întâmplări eroice, glorioase.
EPO- „poem, epos”. ◊ gr. epos „povestire, poem, cîntec” > fr. epo-, germ. id., it. id. > rom. epo-. □ ~pee (v. -pee), s. f., specie în versuri a genului epic, de mare întindere, în care sînt narate fapte eroice, legendare sau istorice, dominate de personaje extraordinare sau supranaturale.

epopee dex

Intrare: epopee
epopee substantiv feminin
epopeă
epopiă