epitrahil definitie

2 intrări

26 definiții pentru epitrahil

epitrahil sn vz patrahir
EPITRAHÍL s. n. v. patrafir.
PATRAFÍR, patrafire, s. n. Obiect din odăjdiile bisericești, în formă de fâșie lungă de stofă, de mătase etc., pe care sunt brodate motive religioase, purtat de preoți peste stihar, când oficiază. [Var.: epitrahíl, (înv.) patrahíl, patrahír s. n.] – Din sl. petrahilŭ, ngr. epitrahílion.
PATRAHÍL s. n. v. patrafir.
PATRAHÍR s. n. v. patrafir.
EPITRAHÍL s. n. v. patrafir.
PATRAFÍR, patrafire, s. n. Obiect din odăjdiile bisericești, în formă de fâșie lungă de stofă, de mătase etc., pe care sunt brodate motive religioase, purtat de preoți peste stihar, când oficiază. [Var.: epitrahíl, (înv.) patrahíl, patrahír s. n.] – Din sl. petrahilŭ, ngr. epitrahílion.
PATRAHÍL s. n. v. patrafir.
PATRAHÍR s. n. v. patrafir.
EPITRAHÍL, epitrahile, s. n. Patrafir. Omoforul, rucavițele, tiara, epitrahilul, sita și cîrja vin de la Dosithei. ARGHEZI, P. T. 25. Epitrahilul de mătase pe care se vede figurat chiar banul Barbu cu portul călugăresc de pe atunci. ODOBESCU, S. I 335.
PATRAFÍR, patrafire, s. n. Fîșie lungă de stofă brodată cu cruci și alte motive religioase, pe care preotul o poartă la gît, cînd oficiază; epitrahil. Un popă bătrîn, cu un patrafir vechi sub barba albă, dădu la o parte portița. CAMILAR, N. I 204. Popa Cioacă venea în ajunul crăciunului să ne pună patrafirele în cap. MACEDONSKI, O. III 32. – Variante: patrachír (RETEGANUL, P. II 64), pătrahíl (NEGRUZZI, S. II 243), patrahír (CARAGIALE, O. II 341, CONTEMPORANUL, III 427) s. n.
PATRAHÍR s. n. v. patrafir.
patrafír (pa-tra-) s. n., pl. patrafíre
patrafír s. n. (sil. -tra-), pl. patrafíre
EPITRAHÍL s. v. patrafir.
PATRAFÍR s. (BIS.) epitrahil.
patrafír (patrafíre), s. n. – Varietate de casulă purtată de preoții ortodocși. – Var. patrafil, patrahil, patrahir, epitrahil, epitrafil. Mgr. ἐπιτραχήλιον (Murnu 43), ngr. πετραχήλι, cf. sl. jepitrachilĭ.
PATRAFÍR ~e n. bis. Fâșie de stofă, ornamentată, pe care o îmbracă preoții peste stihar în timpul slujbei. /<sl. petraholu
epitrahil n. V. patrafir.
patrafir n. veșmânt preoțesc atârnat de grumaz. [Slav. PATRAHILŬ, din gr. mod. EPITRAHÍLI (lit. de gât, de unde și forma bisericească epitrahil)].
*epitrahíl, V. patrahir.
patrahír n., pl. e (ngr. patrahili, mgr. epitrahílion, vgr. epitrahélion, d. ept, pe, și tráhelos, ceafă: vsl. ĭepitrahilĭ și petrahilŭ, rus. epitrahilĭ). O insignă a preutuluĭ ortodox cînd oficiază. (Consistă dintr’o bandă brodată, lată de vre-o 40 c.m. și pe care preutu șĭ-o atîrnă pe pept). Vechĭ și petrahíl, -ír, patrahil. Vest și patrafir. Ca neol. și epitrahil. V. căcĭulă.
EPITRAHIL s. (BIS.) patrafir.
PATRAFIR s. (BIS.) epitrahil.
epitrahíl, epitrahile s. n. Cel mai întrebuințat veșmânt liturgic, în formă de fișie lungă de stofă, mătase etc., pe care sunt brodate motive religioase, purtat de preoți când oficiază slujbele religioase; patrafir. Simbolizează jugul slujirii lui Hristos și darul Sfântului Duh; (la catolici) stolă. – Din gr. epitrahilion.
patrafir, patrafiri s. m. (intl.) judecător.

epitrahil dex

Intrare: patrafir
patrafir substantiv neutru
  • silabisire: -tra-
epitrahil
patrahil
patrahir
Intrare: epitrahil
epitrahil