epitom sn vz epitomă

epitomă sf [At: CANTEMIR, HR. 153 / V: ~om sn, ~me (pl: ~mi) / Pl: ~me / E: fr épitome, lat epitoma, epitome, ngr ἐπιτομή] (Înv) Rezumat al unei cărți, al unei lucrări etc. corectată

epitome sf vz epitomă

epitómă s. f., pl. epitóme

EPITÓMĂ s. f. 1. abreviere, rezumat al unei opere. 2. manual rezumativ de istorie. (< fr. épitome, lat., gr. epitome)

EPITÓMĂ (cuv. gr.) s. f. (În Antic.) Reproducerea sumară sau abreviată a unei opere cu caracter științific, istoric sau filozofic. Procedeul a cunoscut o mare dezvoltare în epoca romană când opera respectivă este desemnată cu titlu de breviarium și se referea cu precădere la lucrări de istorie (Titus Livius, Eutropius ș.a.).